Decizia Curtii Constitutionale nr. 232/2021 referitoare la admiterea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 20 alin. (1) din O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, cu referire la indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor prevazuta la art. 2 alin. (1) din acest act normativ
Curtea Constitutionala a fost sesizata, intr-un litigiu civil, cu exceptia de neconstitutionalitate indreptata impotriva art. 20 alin. (1) din OUG nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, ce reglementa interzicerea urmaririi silite a acestor indemnizatii pentru orice tipuri de datorii, cu exceptia drepturilor de acest tip incasate necuvenit.
In mod surprinzator, curtea a admis aceasta exceptie desi pana acum opinia generala a fost ca aceste indemnizatii, asemanate in practica cu cele pentru incapacitatea de munca, nu puteau fi executate.
Pentru a se pronunta astfel, curtea a invocat jurisprudenta anterioara (Decizia nr. 788/2012 publicata in M. Of. nr. 786/2012 si Decizia nr. 765/2011 publicata in M. Of. 476/2011) potrivit careia dreptul de indemnizatiei pentru cresterea copilului nu este un drept constitutional ci constituie una dintre masurile de protectie sociala instituite de stat in virtutea rolului de stat social. Scopul acestei indemnizatii nu este un drept al copilului, ci de indemnizatie beneficiaza oricare dintre parinti, dintre adoptatori, dintre persoanele care primesc copilul in plasament, de catre tutore, etc., cu conditia ca, in ultimii doi ani anteriori nasterii copilului, sa fi realizat timp de cel putin 12 luni venituri sin salarii, din activitati asimilate salariilor, din venituri independente, etc. Aceasta indemnizatiei a fost instituita pentru a suplini veniturile pe care parintii nu le mai pot realiza din profesiile lor, pe durata concediului pentru cresterea copilului.
Pe de alta parte, curtea a mai retinut ca, prin Decizia nr. 710/29.11.2016 publicata in M. Of. nr. 710/29.11.2016 s-a statuat ca regimul juridic al bunurilor urmaribile are ca premisa raspunderea nelimitata a debitorului, cu toate bunurile sale, potrivit Titlului II din Cartea a V-a a Codului de procedura civila, reglementare sustinuta si de art. 1518 din Codul civil, potrivit caruia debitorul raspunde personal de indeplinirea obligatiilor sale. Raspunderea debitorului poate fi limitata numai in cazuri expres prevazute de lege, iar bunurile sale mobile, inclusiv veniturile, pot fi urmarite si supuse executarii silite.
In acest context, curtea a considerat ca masura instituita de legiuitor la art. 20 aln. (1) din OUG nr. 111/2020, a interdictiei absolute a urmaririi silite a indemnizatiei lunare pentru cresterea copiilor nu este justificata in mod obiectiv si rezonabil, fiind un venit al parintelui si nu un drept al copilului. Prin urmare, si aceasta indemnizatiei trebuie supusa executarii silite, in limitele prevazute de Codul civil si Codul de procedura civila, pentru recuperarea oricarei creante, in lumina principiului legalitatii si al principiului bunei credinte, subiectii de drept civil fiind obligati sa aibe o conduita conforma cu cele stabilite intr-o hotarare judecatoreasca sau printr-un alt titlu executoriu.
Decizia nr. 232/2021 a fost publicata in M. Of. nr. 549/27.05.2021, fiind definitiva si general obligatorie, existand posibilitatea ca in viitor reglementarea considerata a fi neconstitutionala sa fie modificata, in luna acestei decizii.
0 Comments