Accesul liber la justitie, principiu fundamental consacrat in primele articole ale noului Cod de procedura civila, confera dreptul oricarei persoane fizice sau juridice de a se adresa instantelor de judecata, cand se afirma incalcarea unui drept sau pentru apararea unui interes legitim.
Calitatea procesuala activa o are orice persoana fizica sau juridica si presupune existenta unei identitati intre reclamant, cel care este titularul dreptului in cadrul raportului juridic dedus judecatii si parat, cel chemat in judecata de catre reclamant. Autorul cererii introductive reclama in justitie protectia unui drept subiectiv reglementat de legiuitor, ceea ce ii ofera calitate procesuala activa in cauza respectiva, raportat la dispozitiile legii.
Calitatea procesuala activa este stabilita in concret, in functie de obiectul litigiului si temeiul de drept invocat, fiind una din conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o cerere de chemare in judecata. Altfel spus, nu toate persoanele pot avea calitatea de reclamant, respectiv nu pot avea calitate procesuala activa in cadrul unui proces civil, aceasta fiind stabilita in functie de obiectul actiunii si temeiul de drept pe care este intemeiata cererea introductiva, rationamentul legiuitorului fiind de ordin juridic, economic, social, etc.
Asadar, ori de cate ori o norma de drept stabileste expres in continutul sau categoria de persoane carora le sunt aplicabile, per a contrario, promovarea actiunii de catre orice alta persoana decat cele mentionate in mod expres de catre legiuitor, duce la respingerea acesteia ca fiind formulata de o persoana fara calitate procesuala activa.
In acest context, in cadrul Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionisti si consumatori, legiuitorul recunoaste calitatea procesuala activa, respectiv dreptul de a invoca prevederile acestui act normativ, doar unei anumite categorii de persoane si anume consumatorului, asa cum este el definit in art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, respectiv, „Prin consumator se intelege orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii, care, in temeiul unui contract care intra sub incidenta prezentei legi, actioneaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale”.
Din definitia acestui articol se desprinde in mod indubitabil ca, dispozitiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori se adreseaza raporturilor juridice in care una dintre parti este o persoana fizica sau un grup de persoane fizice constituite in asociatii. Scopul urmarit de catre legiuitor prin promovarea acestei legi este de a proteja persoanele fizice, care actioneazain scopuri din afara activitatii comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale, asa cum este prevazut si de Directiva Comunitatii Europene nr. 93/13.
Prin urmare, in sfera persoanelor carora legea li se adreseaza, in calitate de „consumatori”, nu sunt incluse si persoanele juridice. Potrivit Directivei 2011/83/UE a Parlamentului European si a Consiliului privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului si a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind drepturile consumatorilor, definitia consumatorului cuprinde persoanele fizice care actioneaza in afara activitatii lor comerciale, a afacerii, a meseriei sau a profesiei lor. In cazul profesionistilor, Directiva arata ca in cadrul sferei consumatorului ar trebui incluse numai contractele cu dublu scop, cand contractul este incheiat in scopuri partial circumscrise activitatii lor comerciale si partial aflate in afara acesteia, sau daca scopul comercial este intr-atat de limitat incat nu are o pondere predominanta in contextul general al contractului, respectiva persoana ar trebui sa fie si ea considerata drept un consumator. Asadar, profesionistii care incheie contracte in cadrul domeniului lor de activitate, nu se gasesc in aceeasi situatie de vulnerabilitate ca si persoanele care nu incheie astfel de contracte comerciale in mod obisnuit, astfel incat nu pot invoca caracterul discriminatoriu al art. 2 din Legea nr. 193/2000.
Prin deciziile Curtii Constitutionale nr. 360/24.09.2013 si nr. 1129/16.10.2008, au fost respinse exceptiile de neconstitutionalitate ale prevederilor art. 2 din Legea nr. 193/2000, reiterandu-se astfel interpretarea potrivit careia in categoria consumatorilor nu sunt incluse persoanele juridice.
Ca atare, pentru a avea calitate procesuala activa in formularea unei actiuni adresate instantantei de judecata, intemeiata pe dispozitiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, titularul dreptului pretins ori a interesului legitim incalcat, trebuie sa fie in mod obligatoriu o persoana fizica.
Consumatorul este persoana care cumpara pentru uzul sau propriu bunuri oferite de producatori. Trebuiesc intrunite astfel, in mod cumulativ trei elemente pentru a ne afla in fata unui consumator, care poate beneficia de dispozitiile legii privind caluzele abuzive :
- Acesta trebuie sa procure bunuri sau servicii pentru satisfacerea unui interes personal;
- Avand in vedere ca este vorba de un interes personal, consumatorul este intotdeauna o persoana fizica. Exceptia fiind reprezentata de persoanele juridice care nu au un scop lucrativ;
- Bunurile si serviciile trebuie sa fie procurate intr-un scop neprofesional, acesta fiind criteriul care conduce la distinctia de baza intre consumator, persoana fizica si celelalte categorii de persoane juridice;
In concluzie, consumatorul nu poate fi decat o persoana fizica, care isi procura pentru uzul sau propriu sau familial bunuri si servicii, in contrast cu persoana juridica care are un scop profesional si care intotdeauna va fi exclusa de la incidenta Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive.
In majoritatea cazurilor, instantele de judecata dau o interpretare corecta a Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, cand vine vorba de persoanele care pot invoca prevederile acestui act normativ.
Astfel, prin Decizia civila nr. 939/PI/LP/17.12.2013 pronuntata de Tribunalul Timis se retine ca :„Potrivit art. 2 alin. 1 prin consumator se intelege orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii care, in temeiul unui contract care intra sub incidenta legii, actioneaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale.
Pe cale de consecinta, societatile comerciale nu li se aplica aceste norme legale, avand in vedere calitatea acestora de profesionisti, legea prezumand ca ele au la dispozitie toate informatiile si toate mijloacele necesare pentru a-si apara interesele.”
De asemenea, prin Sentinta civila nr. 15885/18.07.2013 pronuntata de Judecatoria Sector 1 Bucuresti se retin urmatoarele : „Astfel, potrivit Legii nr. 193/2000 prin consumator se intelege orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii care, in temeiul unui contract care intra sub incidenta prezentei legi, actioneaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberare. Per a contrario, reclamantul nu poate invoca in sustinerea nulitatii contractului dispozitiile Legii nr. 193/2000.”, fiind astfel respinsa cererea formulata de catre o persoana juridica.
In acelasi sens, s-a pronuntat Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, prin Sentinta civila nr. 7617/18.06.2014 : „Reclamanta nu intra in sfera de protectie a legislatiei consumatorilor, persoanele juridice fiind excluse de la aplicarea Legii nr. 193/2000. Pe cale de consecinta, nu se poate realiza similitudine intre situatia reclamantei, comerciant la data incheierii conventiei (profesionist in actuala reglementare) si situatia consumatorilor persoane fizice protejate de Legea nr. 193/2000, raspunderea contractuala a unui comerciant putand fi oricand agravata dincolo de prevederile legale generale in materie.”
Cu toate ca dispozitiile legii sunt foarte clare in ceea ce priveste persoanele care pot beneficia de dispozitiile Legii nr. 193/2000, in jurisprudenta instantelor de judecata au aparut „accidente” cu privire la interpretarea si aplicarea art. 2 alin. 1 din lege.
S-au pronuntat hotarari judecatoresti de catre Judecatoria Braila, Judecatoria Arad, Judecatoria Ploiesti, Tribunalul Prahova si Judecatoria Sector 3 Bucuresti, prin care au fost anulate clauzele unor contracte incheiate cu finantatori, avand ca temei de drept dispozitiile Legii nr. 193/2000, in conditiile in care reclamantii erau societati comerciale, respectiv societati cu raspundere limitata sau chiar societati pe actiuni.
Eroarea acestor instante de judecata este inexplicabila deoarece, asa cum am aratat mai sus, legiuitorul a exclus in mod expres persoanele juridice din categoria celor care pot beneficia de protectia Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive. Astfel, prin Sentinta civila nr. 9173/27.06.2014 pronuntata de de Judecatoria Sector 3 Bucuresti, in cadrul unei contestatii la executare formulata de catre o societate comerciala cu raspundere limitata, se retine ca : „Contractul de leasing incheiat intre parti intra in campul de aplicare al Legii nr. 193/2000, fiind incheiat intre un profesionist (comerciant), in cadrul activitatii sale profesionale autorizate si un consumator care a incheiat un contract in afara activitatii sale profesionale……. In consecinta, retinandu-se nerespectarea dispozitiilor imperative, de ordine publica ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, instanta constata nulitatea absoluta a clauzei abuzive pe care intimata creditoare isi intemeiaza pretentia in cadrul executarii silite...”
Totusi, aceasta regretabila eroare a fost indreptata prin Decizia civila nr. 2078/18.06.2015 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a V-a Civila, care a admis apelul creditorului, in sensul schimbarii sentintei atacate, iar pe fond contestatia la executare a fost respinsa in totalitate.
Pe de alta parte, prin Sentinta Civila nr. 76/2015 pronuntata de Judecatoria Alba Iulia, instanta a retinut ca „aceste clauze contractuale au fost convenite de catre parti, comercianti in afaceri comerciale, in baza unui temei legal, situatie in care o parte contractanta, nu-si poate invoca o eventuala culpa in dimensionarea prejudiciului de neexecutare, nefiind in prezenta unei clauze de nulitate, a principilui nemo auditur propriam turpitudinem allegans.”
De altfel, in Decizia pronuntata la data de 22 noiembrie 2011 in cauza Benincasa ( C-542/99), Curtea de Justitie a Uniunii Europene a retinut ca „numai contractele incheiate in afara si independent de orice activitate sau finalitate de natura profesionala, in scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesitati de consum privat ale unui individ, fac parte din regimul particular (…) in materie de protectie a consumatorului, in timp ce o asemenea protectie nu se justifica in cazul unui contract care are ca scop o activitate profesionala ( punctul 17)”.
Prin urmare, analiza nulitatii unor clauze contractuale din perspectiva legii 193/2000, in contractele incheiate intre profesionisti, excede cadrului legal national si european.
Putem concluziona ca, raportat la dispozitiile legii privind clauzele abuzive, calitatea procesuala activa o are doar un consumator, care intotdeauna va fi o persoana fizica, persoanele juridice care detin calitatea de profesionisti fiind excluse din categoria celor care pot beneficia de prevederiile acestei legii, prezumandu-se ca acestia au toate informatiile si mijloacele necesare pentru a-si apara interesele.
Cristina Cornaci
0 Comments