Potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015), reprezentanţii legali ai societăţii (administratori, asociaţi sau persoane din conducere) răspund solidar cu societatea, pentru plata obligaţiilor fiscale restante. Persoanele răspunzătoare şi sumele pentru care acestea răspund se stabilesc prin decizie emisă de organul fiscal competent.

Cadrul general este dat de dispoziţiile art. 25 din Codul de procedură fiscală. Astfel, pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

  1. persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilităţii, cu rea-credinţă, au dobândit în orice mod active de la debitorii care şi-au provocat astfel insolvabilitatea;
  2. administratorii, asociaţii, acţionarii sau orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea -credinţă, sub orice formă, a activelor debitorului;
  3. administratorii sau orice alte persoane care, cu rea – credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale;
  4. administratorii sau orice alte persoane care, cu rea – credinţă, au deteminat restituirea sau rambursarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat fără ca acestea să fie cuvenite debitorului;
  5. persoanele care au determinat cu rea – credinţă acumularea sau sustragerea de la plată a obligaţiilor fiscale ale debitorului pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei.

Răspunderea persoanelor se stabileşte prin decizie emisă de organul fiscal competent, pentru fiecare persoană fizică sau juridică în parte, conform art. 26 din Codul de procedură fiscală.

Clarificări privind metodologia de stabilire a răspunderii sunt aduse prin Ordinul ANAF nr. 127/2014 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare reglementate de dispoziţiile art. 27 şi 28 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (nomele legale în vigoare anterior intrării în vigoare a Legii nr. 207/2015).

Astfel, organele fiscale competente în executarea silită a debitorului principal sunt îndreptăţite să ceară oricărui codebitor realizarea integrală a obligaţiilor fiscale faţă de bugetele administrate de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale subordonate. Măsurile de angajare a răspunderii sunt realizate de organele fiscale competente în executarea silită a debitorului principal, în timpul desfăşurării atribuţiilor sale.

În vederea stabilirii răspunderii, organele fiscale efectuează activităţi de identificare, evaluare şi gestionare a tuturor documentelor relevante, constând în următoarele operaţiuni:

– stabilirea surselor de date şi a informaţiilor;

– consultarea bazelor de date deţinute de organul fiscal cu competenţe în executarea silită a debitorului principal, pentru a evidenţia mişcările patrimoniale ale debitorului ce au avut loc într-o anumită perioadă de timp;

– solicitarea de date sau de informaţii de la persoane fizice ori juridice sau alte entităţi, considerate utile în executarea silită a debitorului principal, respectiv a demarării procedurii de atragere a răspunderii solidare;

– analizarea datelor şi informaţiilor deţinute de organul fiscal;

– individualizarea persoanelor fizice şi/sau juridice şi stabilirea sumelor de bani care vor face obiectul demarării procedurii de atragere a răspunderii solidare.

Dacă după analizarea tuturor datelor şi informaţiilor, organul fiscal constată că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege, va iniţia aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare. Anterior emiterii deciziei, organul fiscal va asigura persoanei căreia urmează să i se angajeze răspunderea dreptul de a fi ascultată, în vederea stabilirii situaţiei de fapt. Persoana vizată va fi convocată la audiere, printr-o notificare scrisă. În acest sens, persoana vizată va putea consulta, la sediul organului fiscal, documentaţia aflată în dosarul de angajare a răspunderii, va putea formula obiecţiuni, va putea face precizări, va putea prezenta datele şi înscrisurile pe care le consideră utile în apărarea sa. La consultarea documentaţiei, persoana vizată poate fi asistată de avocat, consultant ori de altă persoană ce o consiliază.

Rezultatul audierii va fi consemnat într-un proces verbal, cu menţionarea declaraţiilor făcute în cadrul audierii şi a înscrisurilor prezentate de persoana audiată. Procesul – verbal se semnează de doi funcţionari publici ce realizează audierea, de persoana audiată ori de reprezentantul său, după caz. Refuzul persoanei audiate de a semna nu reprezintă un motiv de nulitate, ci se consemnează de funcţionarii publici participanţi la audiere. De asemenea, neprezentarea la audiere nu întrerupe procedura de angajare a răspunderii.

Dacă în urma audierii, din analiza informaţiilor şi documentelor prezentare, se constată că măsura angajării răspunderii nu este aplicabilă persoanei în cauză, organul fiscal va întocmi un referat privind încetarea procedurii de angajare a răspunderii solidare.

Dimpotrivă, dacă datele şi informaţiile consultate conduc la aplicarea măsurii propuse, organul fiscal întocmeşte un referat privind oportunitatea declanşării procedurii de angajare a răspunderii solidare. În baza referatului, se emite decizia de angajare a răspunderii, ce reprezintă titlu de creanţă, cu stabilirea totodată a termenului de plată.

Împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare, se poate formula contestaţie, în termen de 30 de zile de la comunicare, conform art. 268 şi următoarele din Codul de procedură fiscală. Contestaţia se depune la organul fiscal emitent, iar competenţa de soluţionare revine structurii specializate din cadrul direcţiei regionale a finanţelor publice superioare, ca structură ierarhică, organului emitent. Contestaţia se soluţionează printr-o decizie ce este definitivă în sistemul căilor administrative de atac şi obligatorie pentru organul fiscal emitent.

Decizia de soluţionare a contestaţiei poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ competentă, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Dacă contestaţia nu este soluţionată în termen de 6 luni de la data depunerii contestaţiei, contestatorul se poate adresa direct instanţei de contencios administrativ compentente, în condiţiile Legii nr. 554/2004.

Câteva reguli referitoare la modul de depunere al contestaţiei au fost completate prin Ordinul ANAF nr. 2869/2014 privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 127/2014.

Precizăm că, în individualizarea angajării răspunderii, un rol foarte important revine stabilirea relei – credinţe a persoanelor vizate. Expresia de „rea-credinţă” nu a fost definită de dispoziţiile Codului de procedură fiscală, revenind instanţelor judecătoreşti, în cazul contestării, atributul de a califica această noţiune şi de a aprecia dacă este ori nu aplicabilă în cauză.

Reaua – credinţă nu se prezumă, ci trebuie probată. De asemenea, trebuie probată relaţia de cauzalitate dintre fapta culpabilă a persoane căreia i se angajează răspunderea şi declararea insolvabilităţii personei juridice. În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat:„Din analiza normei legale incidente se desprinde concluzia că pentru atragerea răspunderii solidare a intimatei-reclamante, în calitate de asociat și administrator la SC I. SRL, organul fiscal este dator să dovedească modalitatea prin care s-a provocat starea de insolvabilitate a societății, înstrăinare sau ascundere a bunurilor mobile, imobile aflate în proprietatea acesteia, precum și reaua-credințăa persoanei obligate solidar. Or, atât în cuprinsul actelor administrativ-fiscale contestate, cât și în cuprinsul motivelor de recurs, se observăcănu se indicăîn concret și nu se dovedește implicarea intimatei-reclamante în ajungerea în stare de insolvabilitate a societății. Mai mult, motivele de recurs formulate de recurentădescriu situația de fapt și de drept numai din punct de vedere teoretic, fărăsădemonstreze legătura de cauzalitate dintre declararea insolvabilității SC I. SRL și fapta intimatei-reclamante. ”(Decizia nr.1587 / 27 martie 2014 pronunţatăde Secţia de Contencios Administrativ și Fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.)

De asemenea, simpla constatare a stării de insolvabilitate nu reprezintă o condiţie suficientă pentru atragerea răspunderii, având în vedere că dispoziţiile art. 25 din Codul de procedură fiscală nu instituie o prezumţie de culpă în sarcina administratorului, ci impune probarea relei – credinţe. În acest sens, în favoarea desfiinţării deciziilor de angajare a răspunderii s-au pronunţat Curtea de Apel Iaşi – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal prin decizia nr. 4979/17 decembrie 2013 şi Tribunalul Iași – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal prin Sentința civilănr. 1030/16 iunie 2017.

În opinia autorului, angajarea răspunderii solidare printr-un act administrativ, cum este cazul procedurii instituite de art. 25-26 din Codul de procedură fiscală, prezintă neajunsuri din punct de vedere constituţional, din perspectiva asigurării dreptului la apărare, reglementat de art. 24 din Constituţia României. Angajarea răspunderii personale ar trebui să fie atributul exclusiv al instanţelor judecătoreşti, care să decidă asupra litigiului în condiţii de imparţialitate şi contradictorialitate. Mai ales în contextul în care angajarea răspunderii patrimoniale, în cazul insolvenţei, este reglementată de art. 169-173 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă nr. 85/2014, angajarea răspunderii printr-o cale administrativă reglementată de art. 25-26 din Codul de procedură fiscală este, din punctul nostru de vedere, neavenită şi neconstituţională.

 

avocat Mădălina Ionescu

 

Înscriere newsletter

Abonați-vă la newsletter pentru a fi la curent cu toate noutățile Avestis.

Vă rugăm să așteptați...

Mulțumim pentru înscrierea la newsletter!