Revista „Legal Magazin” si Camera de Comert si Industrie Bucuresti au organizat Editia a III-a a Conferintei cu tema „Solutii pentru recuperarea bunurilor si a creantelor”, ce a avut loc marti, 16.10.2018, in Sala Miron Vlasto a Palatului Camerei de Comert si Industrie Bucuresti.
In cadrul conferintei, au fost prezentate aspecte legate de interpretarea legislatiei din domeniul recuperarii creantelor si a bunurilor, precum si tendinte ale jurisprudentei actuale.
Prima alocutiune a apartinut doamnei Cristina Cornaci, fondator si director general al Avestis International S.R.L., cu tema „Unele lacune ale Legii nr. 85/2014 referitoare la mijloacele efective ale creditorilor in sustinerea intereselor proprii”. Cristina Cornaci a prezentat situatii practice cu care societatea Avestis International S.R.L. s-a confruntat, in care creditorii au fost dezavantajati, fiind lipsiti de orice mijloace legale pentru valorificarea drepturilor si intereselor lor, in cadrul procedurii insolventei. Astfel, au fost puse in discutie:

  • modul de inregistrare la masa credala a creantelor provenind din contractele de leasing, aflate in derulare la data deschiderii procedurii, precum si cele provenind din contracte de leasing reziliate anterior intrarii in insolventa;
  • transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor de leasing, atunci cand sunt achitate toate ratele curente, nascute pe parcursul procedurii insolventei, fara sa fie achitate creantele inscrise la masa credala;
  • mjloacele concrete ale creditorilor de a obtine achitarea creantelor curente, nascute pe parcursul procedurii de insolventa, si de a isi limita pierderile in relatia cu debitorul insolvent;
  • mentinerea sau denuntarea contractelor de leasing, aflate in derulare la momentul deschiderii procedurii de insolventa;
  • situatia creantelor defavorizate, necuprinse in programul de plati al planului de reorganizare.

In cadrul conferintei, au mai luat cuvantul dl. George Vodislav, Directorul Camerei de Comert si Industrie Bucuresti, care a prezentat rolul camerei bucurestene in dezvoltarea mediului de afaceri, dl. Radu Pavel, fondatorul societatii de avocatura Pavel, Margarit & Associates, care a prezentat aspecte privind recuperarea creantelor pe cale judiciara, d-na Cristina Stanescu, sef-birou in cadrul Directiei Executari Silite Cazuri Speciale a ANAF, ce a prezentat chestiuni legate de executarea masurilor asiguratorii, a celor de siguranta si recuperarea prejudiciilor stabilite prin hotarari penale definitive de la debitorii aflatii in insolventa, si dl. Stan Tarnoveanu, Prim-Vicepresedintele Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa si partener senior al societatii de avocatura Zamfirescu, Racoti & Partners, care dezbatut asupra planului de reorganizare, din perspectiva creantelor bugetare.
Multumim organizatorilor si asteptam cu interes urmatoarea editie a conferintei, cu aceasta tema, a Revistei „Legal Magazin”.

 

Înscriere newsletter

Abonați-vă la newsletter pentru a fi la curent cu toate noutățile Avestis.

Vă rugăm să așteptați...

Mulțumim pentru înscrierea la newsletter!