I. Curtea Constituţională a adoptat Decizia nr. 136/2018 prin care a admis obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 1 şi 2 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale

Obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată de 38 de senatori, aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi al Uniunii Salvaţi România.

În susţinerea obiecţiei, autorii acesteia au arătat că, prin modificarea adusă alin. 1, 2 şi 3 ale art. 66 din Legea nr. 47/1992, Parlamentul a încălcat principiul constituţional al înfăptuirii justiţiei, instituind o imunitate extinsă, pentru judecătorii Curţii Constituţionale, cu privire la toate faptele penale comise de aceştia, atât înainte de exercitarea mandatului, cât şi în timpul exercitării mandatului, indiferent dacă faptele sunt realizate sau nu în legătură cu exerciţiul mandatului şi indiferent de forma de vinovăţie. Această imunitate este mai extinsă pentru judecătorii Curţii Constituţionale decât oricare dintre imunităţile şi protecţiile stabilite prin Constituţia României pentru parlamentari, pentru Preşedintele României şi pentru membrii Guvernului. Art. 66 alin. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 47/1992, aşa cum a fost modificat prin legea adoptată de Parlament, deşi face posibilă urmărirea penală şi respectiv trimiterea în judecată, respectiv reţinerea, arestarea sau percheziţionarea unui judecător al Curţii Constituţionale, condiţiile în care sunt realizate aceste acte procesuale sunt dificil de realizat şi depind, pe de o parte, de voinţa exclusivă a unei autorităţi politice, respectiv de Ministrul Justiţiei, iar pe de altă parte de voinţa autorităţii administrativ jurisdicţionale, plenul Curţii Constituţionale, aspecte care conduc la aprecierea fermă a imposibilităţii înfăptuirii justiţiei cu privire la toate faptele penale comise de un judecător al Curţii Constituţionale.

Potrivit noii reglementări, judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi urmăriţi penal, reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecată decât cu încuviinţarea plenului Curţii Constituţionale, la cererea Ministrului Justiţiei, sesizat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Încuviinţarea se dă cu votul a două treimi din numărul judecătorilor Curţii Constituţionale, după ascultarea judecătorului în cauză. Pentru infracţiunile săvârşite de judecătorii Curţii, urmărirea penală şi trimiterea în judecată se fac numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar competenţa de judecată revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Curtea Constituţională reţine că imunitatea constituţională, care îi vizează pe parlamentari, cea legală care îi vizează pe judecători, procurori, judecători constituţionali, magistraţi – asistenţi, Avocatul Poporului şi adjuncţii săi, nu condiţionează începerea urmăririi penale de încuviinţarea prealabilă a unor autorităţi publice. În aceste condiţii, Curtea apreciază că, prin dispoziţiile criticate ale art. 66 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, în ceea ce priveşte completarea obiectului inviolabilităţii aplicabile judecătorului constituţional ca măsură procesuală a începerii urmăririi penale, această funcţie devine beneficiara unei inviolabilităţi care excede cadrului constituţional. Întrucât egalitatea în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, aplicarea unui tratament diferit nu poate fi doar expresia unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, aplicarea unui tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţii publice. Ori în situaţia de faţă, opţiunea legiuitorului pentru lărgirea sferei de incidenţă a inviolabilităţii judecătorului constituţional cu privire la măsura procesuală a începerii urmăririi penale apare ca un demers arbitrar, fără nicio justificare raţională, obiectivă şi rezonabilă, şi care dă naştere unui privilegiu. Statutul acestei funcţii publice şi independenţa Curţii Constituţionale nu pot fi invocate drept criterii obiective şi rezonabile care să justifice crearea unui regim privilegiat al acestei magistraturi, sub aspectul imunităţii, ci, dimpotrivă, rangul şi locul constituţional al acesteia obligă la justa şi echitabila aplicare a formelor de protecţie a mandatului constituţional. Întrucât privilegiul  astfel creat vizează derularea unei operaţiuni judiciare, Curtea apreciază că, pe această cale, sunt încălcate prevederile art. 124 alin. 1 şi 2 din Constituţie, care consacră o justiţie unică, imparţială şi egală pentru toţi, înfăptuită în numele legii.

Pentru aceste motive, Curtea Constituţională a admis obiecţia şi a constatat că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale cuprinse în articolul unic pct. 2 privind modificarea art. 68 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 sunt neconstituţionale.

Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 383/04.05.2018, fiind definitivă şi obligatorie.

II. Parlamentul României a adoptat Legea nr. 97/2018 privind unele măsuri de protecţie a victimelor infracţiunilor

Actul normativ modifică şi completează dispoziţiile Legii nr. 211/2014 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor şi ale Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.

Astfel, potrivit noului act normativ, organele judiciare au obligaţia de a informa victimele cu privire la dreptul de a apela la un mediator şi cu privire la autoritatea judiciară la care se pot adresa pe viitor, pentru obţinerea de informaţii cu privire la stadiul cauzei, precum şi datele de contact ale acesteia, dacă victima înţelege să depună o plângere.

Cu ocazia primului contact cu autorităţile, victima poate fi însoţită de o persoană aleasă de ea, în vederea facilitării comunicării cu aceasta. De asemenea, la depunerea plângerii, victima va primi o confirmare scrisă ce va cuprinde numărul de înregistrare al plângerii şi date cu privire la fapta pentru care plângerea a fost depusă, iar în situaţia în care victima nu vorbeşte ori nu înţelege limba română poate obţine ulterior şi traducerea confirmării scrise. Aceste prevederi intră în vigoare începând cu 1 iunie 2018.

Tot în vederea protejării victimelor infracţiunilor, începând cu data de 1 iunie 2018, sediile nou construite ale instanţelor de judecată vor fi dotate cu săli de aşteptare separate pentru victimele infracţiunilor, iar începând cu data de 1 ianuarie 2019 în toate sediile instanţelor de judecată vor fi amenajate spaţii de aşteptare separate pentru respectivele victime.

În cauzele penale în care medierea este posibilă, aceasta se va desfăşura într-o manieră care să permită victimei să nu se găsească în contact cu făptuitorul, exceptând cazul în care părţile îşi exprimă acordul la încheierea contractului de mediere.

Încheierea unui acord de mediere pe latura penală a unei infracţiuni constituie o cauză de înlăturare a răspunderii penale, iar încheierea unui acord de mediere poate interveni până la citirea actului de sesizare a instanţei.

Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 376/02.05.2018 şi este de imediată aplicare, cu excepţia celor menţionate mai sus ce vor intra în vigoare de la 1 iunie 2018.