La data de 16.10.2014 a intrat in vigoare Legea nr. 138/2014 privind Codul de procedura civila, precum si modificarea si completarea unor acte normative conexe.

     In ceea ce priveste Codul de procedura civila, actul cuprinde modificari si completari cu privire la:

– compententa materiala a judecatoriei;

– solutionarea exceptiei de necompententa si conflictul de competenta;

– solutionarea exceptiei de conexitate;

– verificarea cererii introductive de instanta, in procedura preliminara stabilirii primului termen de judecata;

– notele de sedinta luate de grefier si inregistrarea sedintei;

– solutionarea cererii de suspendare provizorie a executarii hotararii atacate, pana la solutionarea apelului;

– recalificarea caii de atac;

– suspendarea executarii de drept a hotararii atacate, pana la solutionarea recursului, in anumite cazuri;

– solutionarea cererilor privind pronuntarea unei hotarari prealabile pentru rezolvarea unei chestiuni de drept, de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie;

– hotararea arbitrala;

– obligatiile susceptibile de executare silita;

– definitia titlurilor executorii;

– investirea cu formula executorie a titlurilor ce nu sunt hotarari judecatoresti;

– instanta de executare si compententa sa;

– competenta executorului judecatoresc in materia urmaririi silite a bunurilor mobile;

– incuviintarea executarii silite;

– contestatia la executare;

– chestiuni referitoare la licitatia publica cu strigare;

– aspecte referitoare la urmarirea silita imobiliare;

– calea de atac in cazul ordonantei presedintiale;

– chestiuni referitoare la ordonanta de plata.

     Competenta materiala a judecatoriei a fost completata cu cea de solutionare a cererilor de declarare a mortii unei persoane (art. 94 pct. 1 lit h);

     In materie de competenta, noul act normativ aduce clarificari cu privire la exceptia de necompetenta si conflictul de competenta intre doua sectii specializate ale aceleasi instante judecatoresti, acestea urmand a fi solutionate ca si cele dintre instante diferite, prin incheiere (art. 136 alin. 1);

     Cu privire la exceptia de conexitate, art. 139 alin. 3 si 4 sunt completate cu cateva clarificari. Atunci cand se cere conexarea unor dosare aflate in curs de solutionare la doua instante diferite, reunirea se efectueaza de instanta superioara in grad. Prin exceptie de la regula reunirii cauzelor de catre prima instanta investita, atunci cand una din cauze este data in competenta exclusiva a unei instante, atunci aceasta instanta va dispune conexarea dosarelor.

     Un element de noutate este introdus la art. 200, alin. 1 si art. 1¹. Astfel, in cadrul verificarii cererii introductive de instanta, in procedura preliminara stabilirii primului termen de judecata, completul caruia cauza i-a fost repartizata isi va verifica si competenta. Daca constata ca nu este competent, prin incheiere data fara citarea partilor, completul va dispune trimiterea cauzei la completul specializat competent ori la sectia competenta din cadrul respectivei instante. Apreciem ca aceasta clarificare era necesara si ajuta la solutionarea spetei intr-un termen mai scurt, acest incident procedural fiind solutionat intr-un mod mai eficient.

     O alta modificare interesanta este cuprinsa la art. 231, potrivit caruia, la sfarsitul fiecarei sedinte de judecata, partile pot solicita citirea notelor luate de grefier cu privire la desfasurarea procesului, si corectarea lor. De asemenea, se pot solicita copii ale acestor note, ce pot fi contestate pana la termenul urmator. Notele grefierului pot fi confruntate cu inregistrarea sedintelor de judecata. Partile pot solicita, pe cheltuiala proprie, copia electronica a inregistrarii sedintei, cu privire la cauza lor.

     Art. 450 alin. 3 aduce o clarificare privitoare la competenta de solutionare a cererii de suspendare provizorie a hotararii judecatoresti atacate cu apel. Asupra cererii se pronunta instanta de apel prin incheiere, supusa acelorasi cai de atac ca si hotararea atacata. Consideram ca in practica deja asemenea cereri erau adresate instantei de apel, dar clarificarea era necesara pentru a evita echivocul.

     Foarte interesanta este chestiunea recalificarii caii de atac, introdusa prin art. 457 alin. 3. Atunci cand, prin incheiere, instanta recalifica calea de atac, incheierea va fi comunicata partilor absente. De la data comunicarii, pentru partile lipsa, respectiv de la data pronuntarii pentru partile prezente, curge un nou termen pentru declararea si motivarea caii de atac prevazute de lege. Salutam aceasta modificare, deoarece corecteaza o chestiune care, pana in prezent, bloca cumva accesul la un recurs efectiv, reglementat de art. 13 CEDO. Spre exemplu, termenul de apel era de 15 zile de la comunicarea hotararii, iar cel de apel era de 30 de zile. Partea, de multe ori respectand chiar mentiunea cuprinsa in hotararea atacata, depunea apelul in intervalul cuprins intre a 15-a si a 30-a zi de la comunicarea hotararii. Recalificand calea de atac, instanta aprecia ca era vorba de recurs, recalifica calea de atac, si invoca exceptia tardivitatii, respingand recursul ca fiind tardiv. Prin aceasta modalitate de solutionare, partea se vedea pusa in imposibilitatea de a declara o alta cale de atac, accesul sau la un recurs efectiv fiind blocat. Ori asemenea probleme nu vor mai aparea sub imperiul noii reglementari.

     In materia recursului, din reglementarea art. 484 alin. 1 este eliminata suspendarea de drept a executarii hotararii privitoare la stramutarea de hotare, pana la solutionarea recursului, celelalte cazuri privind desfiintarea de constructii, plantatii sau alte lucrari cu asezare fixa ramand supuse suspendarii.

     Cu privire la solutionarea cererilor privind pronuntarea unei hotarari prealabile pentru rezolvarea unei chestiuni de drept, de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, art. 520 este completat in sensul ca, atunci cand chestiunea supusa dezbaterii nu este in compententa niciuneia dintre sectiile curtii, va fi urmata procedura in situatia in care chestiunea priveste mai multe sectii ale I.C.C.J.

     In materia hotararilor arbitrale se aduc modificari privind investirea cu formula executorie, solutie corelata cu art. 640 Cod procedura civila potrivit caruia toate titlurile executorii ce nu sunt hotarari judecatoresti trebuie sa fie investite cu formula executorie.

     La art. 603 alin. 3 este cuprinsa urmatoarea completare care, in opinia noastra, nu era necesara deoarece ingreuneaza procedura investirii cu titlu executoriu. In cazul hotararii arbitrale ce se refera la un litigiu legat de transferul dreptului de proprietate si/sau de constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, cu ocazia investirii cu formula executorie respectivul judecator va verifica indeplinirea conditiilor prevazute de lege pentru realizarea transferului de proprietate si achitarea impozitului aferent. Apreciem ca aceste conditii se verifica din nou de catre registratorul de carte funciara, completarea nefiind necesara.

     Potrivit art. 615, modificat, pentru a putea fi pusa in executare, hotararea arbitrala trebuie sa fie supusa formalitatii investirii, de catre tribunalul in a carui circumscriptie a avut loc arbitrajul.

     Modificarile aduse Codului de procedura civila prin Legea nr. 138/2014 vizeaza, cu precadere, procedura executarii silite:

     La art. 628, reglementand obligatiile susceptibile de executare silita, legiuitorul a adus o completare interesanta. Atunci cand titlul executoriu nu cuprinde dobanzi, penalitati sau alte sume, dar acestea se cuvin potrivit art. 1535 Cod civil (daune moratorii in cazul obligatiilor banesti) sau altor dispozitii legale speciale, acestea vor fi stabilite de instanta de executare prin incheiere cu citarea partilor, incheiere ce reprezinta titlu executoriu fara a mai fi necesare investirea cu formula executorie. In opinia noastra, si aceasta actualizare a creantei putea fi data in competenta executorului judecatoresc, controlul instantei putand interveni in cadrul contestatiei la executare.

     Din punctul nostru de vedere, modificarea cu cel mai mare impact practic este cuprinsa la art. 640¹ si la art. 665 Cod procedura civila.

   Potrivit art. 640¹, nou introdus, titlurile executorii, altele decat hotararile judecatoresti, pot fi puse in executare numai daca sunt investite cu formula executorie. Cu privire la compenenta, lucrurile nu sunt foarte clare, deoarece se arata ca cererea se adreseaza judecatoriei in a carei circumscriptie isi are domiciliul sau sediul creditorul sau debitorul, in camera de consiliu, fara citarea partilor. Se mai arata ca, atunci cand sediul ori domiciliul creditorului se afla in strainatate, cererea va putea fi depusa la judecatoria in care isi are circumscriptia domiciliul sau ales. In opinia noastra, potrivit regulii generale a competentei teritoriale, ar trebui ca judecatoria in a carei raza isi are sediul ori domiciliul debitorul sa fie competenta pentru solutionarea respectivei cereri de investire.

     Incheierea de respingere a cererii de investire poate fi atacata de catre creditor, in termen de 5 zile de la comunicare, iar cea de admitere este irevocabila, asupra legalitatii acesteia putandu-se pronunta instanta de executare, cu ocazia solutionarii contestatiei la executare.

     Aceasta reglementare a existat, pana la nivelul anului 2007 cand, prin intrarea in vigoare a Legea nr. 459/2006, s-a eliminat formalitatea investirii cu formula executorie a inscrisurilor carora legea le recunoaste caracterul de titlu executoriu (art. 374¹ din Codul de procedura civila anterior).

     Pe de alta parte, incuviintarea executarii silite este redata in compententa executorilor judecatoresti, potrivit art. 665 Cod procedura civila, asupra carora acestia trebuie sa se pronunte prin incheiere in termen de 3 zile de la inregistrarea cererii. Aceasta chestiune a fost indelung dezbatuta in doctrina juridica, militandu-se in favoarea acestei modificari mult asteptate. Executorii judecatoresti au capacitatea si pregatirea juridica necesara pentru a isi verifica propria competenta, caracterul cert, lichid si exigibil, puterea de titlu executor al inscrisului si toate celelalte cerinte enumerate de legiuitor. Ne intoarcem astfel, la reglementarea similara pana la intrarea in vigoare a OUG nr. 42/2009 ce atribuise in competenta instante de executare incuviintarea executarii silite, reglementare preluata de Noul Cod de procedura civila.

     Solutia aceasta a fost mult asteptata de practica, deoarece asigura celeritatea procedurii executionale, incuviintarea de instanta ingreunand mult debutul acestei proceduri.

     Art. 650 alin. 1 Cod procedura civila clarifica iarasi un aspect propus de doctrina si de jurisprudenta, in sensul ca instanta de executare este instanta de la sediul ori domiciliul debitorului, facilitandu-se astfel accesul la justitie al debitorului, in cazul in care contesta actele de executare. In reglementarea anterioara, instanta de executare era cea de la sediul executorului judecatoresc, deoarece aceasta instanta incuviintase executarea silita. Foarte important este ca schimbarea domiciliului sau sediului debitorului, ori al creditorului, dupa inceperea executarii nu atrage schimbarea competentei instantei de executare. Clarificarea este necesara si binevenita deoarece asigura continuitatea procedurii executionale si celeritatea acesteia.

     Competenta instantei de executare este de a solutiona contestatiile la executare, precum si orice alte incidente aparute in cursul executarii, pronuntandu-se prin incheiere executorie (anterior contestatia fiind solutionata prin sentinta civila) ce poate fi atacata cu apel in termen de 10 zile de la comunicare (anterior termenul de apel fiind cel general de 30 de zile de la comunicare).

    De asemenea, executorul judecatoresc ce a inceput procedura executionala ramane competent si ulterior schimbarii domiciliului debitorului sau creditorului, potrivit art. 651 alin.3 Cod procedura civila.

    In materia contestatiei la executare, art. 713 alin. 3 atribuie competenta in favoarea judecatoriei de la locul situarii imobilului, in situatia urmaririi silite a bunurilor imobile, a fructelor si a veniturilor generate de imobile ce se afla in circumscriptia altei curti de apel decat cea in care se afla instanta de executare.

Art. 714 alin. 2 mareste termenul in care pot fi contestate incheierile executorului judecatoresc, de la 5 zile la 15 zile.

     O foarte interesanta modificare este cuprinsa la art. 716 alin. 1 Cod procedura civila, potrivit caruia contestatia la executare se judeca potrivit procedurii instituite pentru judecata in prima instanta, fara sa fie aplicabila procedura preliminara prevazuta de art. 200. Aceasta procedura dura foarte mult, putand ajunge chiar la un an in unele cazuri, ceea ce efectiv golea de continut o eventuala cerere de suspendare a executarii silite. Consideram modificarea extrem de binevenita, regularizarea cererii de chemare in judecata putandu-se realiza pana la primul termen de judecata, potrivit mentiunilor cuprinse in citatie.

      In materia executarii silite imobiliare o modificare utila este introdusa la art. 767 alin. 2, potrivit caruia creditorii urmaritori sau intervenientii ce au un rang de preferinta nu sunt obligati sa depuna garantia pentru a participa la liticitatie, decat pentru a acoperi diferenta dintre valoare garantiei si propria creanta, anteriori acestia fiind scutiti de orice garantie.

     Art. 847¹ Cod procedura civila cuprinde o reglementare distincta a contestatiei impotriva procesului – verbal de licitatie. Astfel, procesul – verbal de licitatie ce consemneaza adjudecarea va fi notat in cartea funciara, de catre executor, pe cheltuiala adjudecatarului. In termen de o luna de la notarea in cartea funciara, debitorul, tertul dobanditor, creditorii sau orice alta persoana interesata pot ataca procesul – verbal de licitatie, pe calea contestatiei la executare. Instanta poate suspenda eliberarea sau, dupa caz, distribuirea sumelor rezultate din urmarirea bunului ajudecat si, in caz de admitere, va dispune radierea din oficiu a notarii in cartea funciara, cu obligatia executorului de a relua urmarirea de la momentul desfiintarii actului atacat. Sumele consemnate si neeliberate se vor distribui adjudecatarului.

     In opinia noastra, contestatia este similara cu cea reglementata de art. 854 actualmente abrogat, privind contestatia actului de ajudecare, modificarile nefiind substantiale.

     Trebuie, totodata, sa precizam ca procedura executarii silite cuprinde o serie de modificari ce decurg din cea cuprinsa la art. 665 Cod procedura civila, potrivit careia incuviintarea executarii silite este atribuita in competenta executorului, modificari pe care nu le-am mai trecut in revista in prezenta prezentare, deoarece nu sunt substantiale.

     In materia ordonantei presedintiale, o modificare referitoare la calea de atac este cuprinsa la art. 999 alin (3)¹ . Atunci cand ordonanta presedintiala este solutionata in fond de curtea de apel, calea de atac este recursul (nu apelul cum este in cazul celorlalte instante) ce se declara in termen de 5 zile de la pronuntare.

     In cazul ordonantei de plata, la art. 1017 sunt cuprinse cateva clarificari referitoare la determinarea dobanzii, de notat fiind cea de la alin. 2, potrivit careia creditorul poate pretinde daune – interese suplimentare pentru toate cheltuielile facute cu recuperarea sumelor, ca urmare a neexecutarii la timp a obligatiilor de catre debitor.

     Concluzionand, cea mai mare pondere a modificarii este reflectata in materia executarii silite, printre care salutam eliminarea incuviintarii, de catre instanta de executare, a executarii silite, ceea ce fluidizeaza foarte mult procedura, precum si cea a eliminarii verificarilor prealabile in materia contestatiei la executare.

Avocat Madalina Ionescu (fosta Moianu)