I. Inalta Curte de Casatie si Justitie a pronuntat Decizia nr. 38/2018 privind examinarea sesizarii formulate de Curtea de Apel Cluj – Sectia a III-a contencios administrativ si fiscal, in Dosarul nr. 208/84/2017, privind pronuntarea unei hotariri prealabile referitoare la o chestiune de drept (interpretarea si aplicarea art. 85/2006 privind procedura insolventei)
Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost investita cu solutionarea cererii formulate de Curtea de Apel Cluj – Sectia a III-a Contencios Administrativ si Fiscal, in cadrul dosarului nr. 202/84/2017, solicitandu-se pronuntarea unei hotarari prealabile prin care sa se dea o rezolvare de principiu a urmatoarei chestiuni de drept: Daca dispozitiile art. 76 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei se pot interpreta in sensul ca o creanta fiscala ce nu a fost valorificata in procedura insolventei, din cauza omisiunii organului fiscal de a depune o declaratie de creanta, poate fi fructificata ulterior, de catre creditorul bugetar, potrivit dispozitiilor Codului fiscal si ale Codului de procedura fiscala, prin emiterea unei decizii de impunere.
Cauza in legatura cu care Curtea de Apel Cluj s-a adresat I.C.C.J. priveste urmatoarele aspecte: O anumita creanta fiscala nu a putut fi valorificata in cadrul procedurii insolventei, din cauza omisiunii creditorului bugetar de a depune cererea de admitere la masa credala, in termenul procedural. Societatea debitoare a intrat in insolventa, in reorganizare judiciara, a achitat datoriile inscrise la masa credala, iar apoi procedura insolventei s-a inchis ca urmare a redresarii activitatii societatii insolvente. Dupa inchiderea procedurii, creditorul bugetar a emis o decizie de impunere privind obligatii fiscale anterioare termenului – limita de admitere la masa credala. Societatea a formulat contestatie impotriva deciziei de impunere, potrivit prevederilor Codului de procedura fiscala, ce a fost respinsa, in calea administrativa de atac, ulterior adresandu-se instantei de contencios administrativ. In fond, actiunea a fost respinsa, iar la momentul sesizarii I.C.C.J. speta se afla in stadiul recursului.
Sesizarea formulata de Curtea de Apel Cluj a fost respinsa, de catre I.C.C.J., ca si inadmisibila, pentru urmatoarele considerente:
Asupra modului de aplicare a dispozitiilor legale supuse interpretarii, I.C.C.J. s-a pronuntat anterior, prin deciziile nr. 1.466 din 6 aprilie 2011 si nr. 1.690 din 18 iunie 2015, ale Sectiei comerciale. In deciziile mentionate, s-a retinut ca problema supusa analizei vizeaza prioritatea aplicarii, in cazul unui debitor aflat in procedura insolventei, intre doua norme cu caracter special, respectiv dispozitiile art. 1473 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (abrogata in prezent prin dispozitiile actualului Cod fiscal – Legea nr. 227/2015) si dispozitiile art. 64 alin. (1) si art. 76 din Legea nr. 85/2006. Dintre cele doua legi aflate in concurs, I.C.C.J. a statuat ca au prioritate dispozitiile Legii nr. 85/2006, care reglementeaza procedura insolventei.
Astfel, potrivit principiului „specialia generalibus derogant”, instanta suprema a constatat ca „deschiderea procedurii insolventei marcheaza inceputul unei perioade fiscale speciale, in care recuperarea creantelor impotriva unui debitor in insolventa este guvernata de dispozitiile legii speciale, care instituie in sarcina titularului unei creante nascute anterior deschiderii procedurii obligatia depunerii, in termenul legal, a declaratiei de creanta. Neindeplinirea acestei obligatii produce, asupra realizarii creantei, efectul prevazut de art. 76 din Legea nr. 85/2006, in sensul ca respectivul creditor nu va mai avea dreptul de a-si realiza creanta impotriva debitorului, in timpul procedurii sau dupa inchiderea acesteia, si nici impotriva membrilor ori asociatilor cu raspundere nelimitata ai persoanei juridice debitoare, in timpul procedurii si nici ulterior inchiderii procedurii, cu exceptia cazului in care debitorul a fost gasit vinovat de bancruta simpla sau bancruta frauduloasa sau s-a angajat raspunderea membrilor organelor de conducere pentru efectuarea de plati sau transferuri frauduloase.”
Decizia I.C.C.J. nr. 38/2018 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 790/14.09.2018, fiind obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedura civila.
II. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a pronuntat Hotararea in Cauza Toscuta si altii impotriva Romaniei (Cererea nr. 36.900/03 definitiva la data de 05.03.2017)
Curtea Europeana a Drepturilor Omului („Curtea”) a fost sesizata cu cererea nr. 36.900/03 indreptata impotriva Romania de sapte cetateni ai statului nostru: Adrian Toscuta, Paul Ion Serban Toscuta, Dan Negulescu, Gheorghe Negulescu, George Negulescu, Maria Negulescu si Sevastita Negulescu („Reclamantii”). Acestia au invocat incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, constand in neacordarea unei despagubiri pentru privarea de proprietate suferita. Cererea lor a fost declarata admisibila, printr-o hotarare pronuntata la data de 25.11.2008, Curtea dispunand acordarea Reclamantilor, in solidar, a sumei de 4.000 euro pentru cheltuieli de judecata si a rezervat solutionarea problemei aplicarii art. 41 din Conventii in ceea ce priveste prejudiciul material.
Ulterior, printr-o hotarare pronuntata la data de 03.03.2015, Curtea a decis sa acorde Reclamantilor Adrian Tosuta si Paul Ion Serban Toscuta suma de 1.665.000 euro, in solidar, si Reclamantilor Danut Negulescu, Gheorghe Negulescu, George Negulescu, Maria Negulescu si Sevastita Negulescu suma de 630.000 euro, in solidar, cu titlu de despagubire pentru prejudiciul material, precum si suma de 2.300 euro, tuturor reclamantilor in solidar, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Prin cererea formulata la data de 06.11.2015, Guvernul Romaniei a solicitat revizuirea hotararilor pronuntate la data de 25.11.2008 si 03.03.2015, ca urmare a descoperirii unui fapt nou, constand in aceea ca reclamantul Gheorghe Negulescu, prin natura sa, ar fi putut exercita o influenta decisiva asupra solutionarii cauzei, aspect care, la momentul pronuntarii hotararilor, nu era cunoscut de catre Curte si nu putea, in mod rezonabil, sa fie cunoscut de catre Guvern. Cererea de revizuire a fost motivata, in drept, pe dispozitiile art. 80 din Regulamentul Curtii. Astfel, s-a aratat ca dl. Gheorghe Negulescu nu a avut niciodata calitatea de victima a vreunei incalcari a dreptului sau de proprietate asupra bunului in cauza, deoarece acesta vanduse partea care i se cuvenea din bunul respectiv in anul 1996, anterior depunerii cererii in fata Curtii, iar Guvernul a luat cunostinta despre acest aspect, cu ocazia demersurilor efectuate in vederea executarii hotararii Curtii, pronuntate la data de 03.03.2015.
Analizand cererea de revizuire, Curtea s-a pronuntat in favoarea Guvernului Romaniei si a revizuit hotararile pronuntate la data de 25.11.2008 si la data de 03.03.2015, in sensul respingerii cererii formulate de reclamantul Negulescu Gheorghe, ca inadmisibila, si admiterii cererilor formulate de ceilalti reclamanti, modificand corespunzator despagubirile stabilite in sarcina de plata a Guvernului Romaniei.
Pentru a se pronunta in sensul admiterii cererii de revizuire, Curtea a avut in vedere dispozitiile art. 80 din Regulamentul sau: „In cazul descoperirii unui fapt care, prin natura sa, ar fi putut exercita o influenta decisiva cu privire la solutia unei cauze judecate deja si care, la momentul pronuntarii hotararii, nu era cunoscut de Curte si nu putea, in mod rezonabil, sa fie cunoscut de parte, aceasta din urma poate […] sa sesizeze Curtea cu o cerere de revizuire a acelei hotarari. […] ” Prin raportare la norma procedurala citata, Curtea a retinut ca, in temeiul art. 44 din Conventie, hotararile sale sunt definitive, putand fi revizuite in cazuri exceptionale, mentionandu-se, cu titlu de jurisprundenta: cauza Pardo impotriva Frantei (pronuntata la data de 10.07.1996), cauza Gustafsson impotriva Suediei (pronuntata la data de 30.07.1998), cauza Stoicescu impotriva Romaniei nr. 31551/96 (pronuntata la data de 21.09.2004), cauza Pennino impotriva Italiei nr. 43892/04 (pronuntata la data de 08.07.2014) si cauza Petroiu si altii impotriva Romaniei nr. 30.105/05 (pronuntata la data de 21.09.2004).
Curtea a retinut ca aspectele de fapt invocate de Guvernul Romaniei denota caracterul exceptional al masurii solicitate, incadrandu-se in conditiile de adminisibilitate ale acestei proceduri: Avand in vedere faptul ca, in patrimoniul d-lui Gheorghe Negulescu, nu se mai afla, la data formularii cererii, imobilul in legatura cu care a fost sesizata Curtea, nu s-a produs, in privinta sa, nicio incalcare a drepturilor sale prevazute de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, aceasta persoana pierzandu-si calitatea de victima, in sensul art. 34 din Conventie.
Decizia Curtii, pronuntata la data de 05.03.2017 asupra cererii nr. 36.900/03 a fost redactata in limba franceza si comunicata in scris la data de 05.12.2017, in temeiul art. 77 § 2 si art. 77 § din Regulamentul Romaniei, fiind publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 787/13.09.2018.
0 Comments