Modificari legislative 02 – 09 Martie 2020

I. Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie („ICCJ”) nr. 1/2020 privind admiterea recursului in interesul legii in dosarul nr. 2236/1/2019, referitoare la poprirea sumelor destinate achitarii drepturilor salariale pentru personalul din cadrul institutiilor si autoritatilor publice

Curtea Suprema a fost investita cu recursul in interesul legii ce vizeaza urmatoarea problema de drept: „Interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilita prin titluri executorii, aprobata cu completari prin Legea nr. 288/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale art. 781 alin. (5) lit. c) din Codul de procedura civila [fost art. 451 alin. (2) lit. c) din Codul de procedura civila de la 1865], in ceea ce priveste executarea prin poprire a sumelor destintate platii drepturilor salariale, aflate in conturi deschise la unitatile de trezorerie si societati bancare”.

Recursul a fost promovat de catre Procurorul General al Parchetului de pe langa I.C.C.J. pe fondul unor orientari jurisprundentiale divergente:

Intr-o prima orientare, s-a considerat ca prin O.G. nr. 22/2002 s-a stabilit o procedura speciala, derogatorie de la dreptul comun, in ceea ce priveste executarea creantelor stabilite prin titluri executorii in sarcina institutiilor si autoritatilor publice. Conform art. 1 alin. (1) si alin. (2) din acest act normativ, aceste creante se achita din sumele aprobate, cu aceasta destinatie prin bugetele respectivelor institutii, sau, dupa caz, de la titlurile de cheltuieli la care se incadreaza obligatia respectiva. Creantele nu pot fi achitate din cheltuielile de organizare si functionare, inclusiv a celor de personal. S-au avut in vedere si dispozitiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, potrivit carora cheltuielile bugetare au destinatie precisa si limitata, fiind determinate de autorizarile continute in legi specifice si in legi bugetare anuale.

Prin raportare la actele normative mai sus invederate, instantele au considerat ca, in executarea silita a debitorilor – institutii publice, tertii popriti nu pot indisponibiliza sume de bani, fara sa tina cont de restrictiile impuse de O.G. nr. 22/2002 si de Legea nr. 500/2002, chiar si atunci cand unitatile debitoare nu detin disponibilitati banesti care sa poata fi executate silit.

In cadrul celei de a doua orientari jurisprundentiale, instantele au considerat ca sunt aplicabile dispozitiile art. 781 alin. (5) lit. c) din Noul Cod de procedura civila (art. 452 alin. (2) lit c) din Codul de procedura civila de la 1865) chiar si executarilor silite indreptate impotriva debitorilor – institutii si autoritati publice. Astfel, sunt exceptate de la poprire sumele cu destinatia de salarii doar pentru o perioada de 3 luni de la data infiintarii popririi, termen la expirarea caruia sumele cu aceasta destinatie pot fi executate silit.

Aceste instante au considerat ca dispozitiile art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 22/2002 vizeaza numai executarea voluntara, nu si executarea silita, iar in termenul de 6 luni reglementat de art. 2 din acelasi act normativ institutiile si autoritatile publice trebuie sa faca demersurile necesare indeplinirii obligatiilor de plata stabilite prin titluri executorii.

Pentru solutionarea recursului, instanta suprema a avut in vedere jurisprundenta Curtii Constitutionale si a apreciat ca dispozitiile O.G. 22/2002 au instituit un caz de insesizabilitate, neputand fi urmarite silit sumele destinate achitarii drepturilor salariale, in ceea ce ii priveste pe debitorii institutii si autoritati publice, nefiind aplicabile, in aceste cazuri, dispozitiile Codului de procedura civila. S-a mai aratat ca aceasta interpretare nu echivaleaza cu o imunitate la executare a statului si a autoritatilor sale, deoarece beneficiarul unui drept de creanta constatat prin titlu executoriu poate proceda la executarea altor sume sau a altor bunuri mobile si imobile din patrimoniul institutiilor şi autoritatilor publice debitoare.

Decizia nr. 1/2020 a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 184/06.03.2020, fiind obligatorie, de la publicare.

II. Decizia ICCJ nr. 2/2020 de admitere a recursului in interesul legii in dosarul nr. 2411/1/2019, privitoare la timbrajul cailor de atac ce vizeaza cheltuielile de judecata

Colegiul de Conducere al Curtii de Apel Brasov a sesizat ca exista doua orientari jurisprudentiale privitoare la timbrajul cailor de atac indreptate impotriva hotararilor prin care au fost solutionate cererile accesorii ale cheltuielilor de judecata:

• Unele instante au considerat ca aceste cai de atac nu sunt scutite de achitarea taxei judiciare de timbru, deoarece nu exista dispozitii legale exprese in acest sens;
• Alte instante au apreciat ca, potrivit art. 30 din Codul de procedura civila, cererile privind acordarea cheltuielilor judecata sunt accesorii capetelor principale si sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru, in raport cu scopul si finalitatea legii, precum si cu regimul juridic aplicabil acestor cereri. Pe cale de consecinta, este scutita si calea de atac, conform art. 28 din OUG nr. 80/2013.

Chestiunea caracterului accesoriu al capatului de cerere privind cheltuielile de judecata a fost transata anterior, prin Deciziile ICCJ nr. 34/16.11.2015 si nr. 19/18.11.2013, iar potrivit art. 35 alin. (2) din OUG nr. 80/2013 nu se percep taxe de timbru pentru cererile care se depun in cursul judecatii si care nu modifica valoarea taxabila a cererii initiale sau caracterul cererii initiale.

De asemenea, cererile de acordare a cheltuielilor de judecata nu sunt incluse in sfera limitativ prevazuta de art. 9 din OUG nr. 80/2013 a cererilor in legatura cu procesele, pentru care se datoreaza taxe de timbru specifice.

Prin urmare, cererile de acordare a cheltuielilor de judecata, solicitate pe parcursul solutionarii unui litigiu (nu pe cale separata), constituie cereri accesorii ce nu se timbreaza, nefiind datorata taxa de timbru nici in caile de atac, conform art. 28 din OUG nr. 80/2013.

Pentru aceste motive, ICCJ a admis recursul in interesul legii si a dispus: “In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 28 raportat la art. 35 alin. (2), art. 9 și art. 34 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile si completarile ulterioare, nu sunt supuse taxei judiciare de timbru caile de atac atunci cand acestea vizeaza solutiile pronuntate de instantele anterioare asupra cererii accesorii formulate in proces de parti, de acordare a cheltuielilor de judecata.”

Decizia ICCJ nr. 2/2020 a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 177/04.03.2020, fiind obligatorie de la publicare.

III. Decizia ICCJ nr. 3/2020 de admitere a recursului in interesul legii in dosarul nr. 2412/1/2019, privitoare la criticile aduse, in calea de atac a recursului, asupra proportionalitatii cheltuielilor de judecata constand in onorariul avocatilor

Recursul in interesul legii a fost promovat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Brasov, care a identificat o jurisprudenta neunitara in ceea ce priveste incadrarea in motivul de nelegalitate prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedura civila a criticilor privitoare la cuantumul si modul de acordare a cheltuielilor de judecata:

• Unele instante au considerat ca dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. (8) din Codul de procedura civila vizeaza incalcarea sau gresita aplicare a normelor de drept material, iar chestiunile legate de stabilirea cheltuielilor de judecata vizeaza netemeinicia sau aprecierea probelor administrate, neputand fi incadrate in motivul de nelegalitate prevazut de textul de lege mai sus mentionat.
• Alte instante au considerat ca dispoziile referitoare la cheltuielile de judecata (art. 451-455 din Codul de procedura civila) constituie o transpunere in plan procesual a normelor de drept material referitoare la raspunderea civila delictuala. Privite din acest punct de vedere, criticile legate de stabilirea cheltuielilor de judecata pot fi incadrate in motivul de nelegalitate al art. 488 alin. (1) pct. (8) din Codul de procedura civila.

Curtea Suprema a apreciat ca problema vizata nu priveste incadrarea dispozitiilor art. 451 – 455 din Codul de procedura civila in norme de drept material sau procesual, fiindca evaluarea cheltuielilor de judecata implica analiza situatiei de fapt, nicidecum interpretarea unei norme juridice.

Proportionalitatea cheltuielilor de judecata reprezentand onorariul avocatilor cu complexitatea si valoarea cauzei, precum si cu activitatea desfasurata de avocat, reprezinta o chestiune de temeinicie, nu de legalitate a hotararii judecatoresti atacate. Astfel, asemenea critici nu se incadreaza in niciunul dintre motivele de nelegalitate prevazute de art. 488 alin. (1) pct 5 si pct. 8 din Codul de procedura civila.

Fata de aceste considerente, ICCJ a admis recursul in interesul legii si a dispus urmatoarele: „In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 488 alin. (1) din Codul de procedura civila, motivul de recurs prin care se critica modalitatea în care instanta de fond s-a pronuntat, in raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din Codul de procedura civila, asupra proportionalitatii cheltuielilor de judecata reprezentand onorariul avocatilor, solicitate de partea care a castigat procesul, nu se incadreaza in motivele de casare prevazute de art. 488 alin. (1) din Codul de procedura civila.”

Decizia nr. 3/2020 a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 181/05.03.2020, fiind obligatorie de la publicare.