Cea mai așteptată lege de către consumatorul român a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 807 din 13 august 2024 și va intra în vigoare începând cu 11 noiembrie 2024.
Vorbim despre Legea nr. 243/2024 privind protecţia consumatorilor cu privire la costul total al creditării şi la cesiunea de creanţe, ale cărei ideologii au mai fost în trecut propuse spre aprobare însă nu s-au bucurat de implementare. Până acum. ☺
Cine ar fi crezut că, paradoxal vorbind, 13 va fi numărul norocos al consumatorului român? În 13 august 2024 a fost legiferat un optuz text de lege ce conține 13 articole, despre care vom vedea pe parcurs dacă aduce sau nu un beneficiu întregului circuit economic și financiar.
Textul de lege debutează cu două plafoane de ordin general care vizează și departajează în acelasi timp creditele ipotecare de cele de consum. Astfel pentru creditele ipotecare dobânda anuală efectivă (DAE) nu poate depăşi cu mai mult de 8 puncte procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de BNR, iar pentru creditele de consum, DAE se plafonează la 27 de puncte procentuale.
Întrucât creditele de consum au cea mai mare rată de neperformanță și conduc adesea la executarea silită a acestor tipuri de contracte, legiuitorul a simțit nevoia să intervină cu câteva excepții prin introducerea unor praguri de plafonare la plafonarea inițială. Astfel:
- în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 5.000 lei, costul total al creditării nu poate depăşi 1% pe zi şi, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului;
- în cazul creditelor de consum cu val
- oare cuprinsă între 5.001 lei şi 10.000 lei, costul total al creditării nu poate depăşi 0,8% pe zi şi, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului;
- în cazul creditelor de consum cu valoare cuprinsă între 10.001 lei şi 25.000 lei, costul total al creditării nu poate depăşi 0,6% pe zi şi, concomitent, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăşi dublul valorii totale a creditului.
Dacă instituțiile de credit nu respectă plafoanele prevăzute de prezenta lege, consumatorul poate solicita creditorului revizuirea contractului, iar creditorul este obligat să transmită în scris, în termen de maximum 30 de zile de la primirea solicitării consumatorului, o propunere de revizuire a contractului, ţinând cont de situaţia financiară, inclusiv din perspectiva gradului maxim de îndatorare. Refuzul explicit al instituției de credit ori întârzierea răspunsului cu mai mult de 45 de zile de la data primirii solicitării de revizuire, îndreptățește consumatorul să solicite instanţei competente adaptarea judiciară a contractului.
Fără a avea o viziune de ansamblu asupra impactului financiar, contabil și procedural pe care această lege îl are asupra instituțiilor de finanțare, legiutorul prevede că prezenta lege este aplicabilă şi contractelor în derulare, respectiv contractelor active la data intrării în vigoare a prezentei legi, aflate în maturitate şi pentru care întârzierile la plată sunt de cel mult 60 de zile.
Caracterul vag al textului de lege lasă loc interpretării potrivit căreia, aplicabilitatea acesteia asupra contractelor care se află în derulare la data intrării în vigoare a legii se raportează exclusiv la valoarea principalului rămas de rambursat și doar ca urmare a unei cereri de revizuire din partea consumatorului.
În ceea ce privește situația contractelor care au întârzieri mai mari de 60 de zile și care sunt susceptibile de executare silită – deloc surprinzător – problematica este tranșată în cuprinsul Legii 243/2024 într-un singur articol care conține doar trei alineate.
Articolul cu pricina, mai exact art. 12, la alineatul 1 elaborează teoria transparenţei activităţii de cesiune de creanţe conform căreia, la momentul transferului creanţei individuale ori în cadrul unui portofoliu de creanţe, consumatorul trebuie informat cu privire la cuantumul sumei datorate, fiindu-i prezentate şi documentele justificative. Alineatul 2 se deschide cu o interdicție adresată entităţii care desfăşoară activitatea de recuperare de creanțe, prin care i se interzice să perceapă de la debitor o sumă totală care să depăşească cuantumul creanţei certificat de creditor la momentul încheierii contractului de cesiune, incluzând orice cheltuieli legate de recuperarea creditului, inclusiv cheltuielile cu executarea silită. În fine, articolul 3 indică ce anume va cuprinde cuanumul creanței, enumerând aici: toate costurile, inclusiv dobânda, dobânda penalizatoare, comisioanele, taxele şi orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit şi care sunt cunoscute de către creditor, calculate la momentul cesionării contractului şi prezentate defalcat, în format scris, consumatorului.
Din perspectiva unei societăți creditoare, art. 12 din Legea 243/2024 nu doar că este incomplet și vag, ci lasă loc de interpretări pe care practica judiciară le așteaptă cu interes. La o primă lectură a dispozițiilor art. 12, înghețarea soldurilor se referiră la creanțele cesionate în procedura executării silite către diverse societăți de recuperare și nu la situația în care creditorii recuperează creanțele prin intermediul societăților de recuperare în nume propriu și nu prin cesionarea lor. De altfel cum s-ar putea preconiza cuantumul cheltuielilor de executare silită pentru a putea îngheța un sold, în condițiile în care durata de viață a unui dosar de executare silită se poate extinde și până la 5 ani sau mai mult? Nu contravine prezenta lege cu dispozițiile codului de procedură civilă conform cărora debitorii suportă toate cheltuielile ocazionate de executarea silită până când procedura încetează?
În altă ordine de idei, ignorând caracterul politic ce se ascunde în spatele promulgării Legii 243/2024, suntem de părere că efectele generale ale acesteia reprezintă o combinație între aspecte pozitive și negative totodată, atât pentru consumatori, cât și pentru creditori.
Pe de o parte încurajează accesarea cât mai masivă a creditelor de către consumatori, fiind animați de sentimentul de siguranță pe care îl oferă plafonarea dobânzilor și posibilitatea introducerii cererilor de revizuire a contractelor de credit. Pe de altă parte va constrânge finanțatorii să reevalueze criteriile de eligibilitate privind accesarea unui credit prin raportare la gradul de îndatorare a consumatorului, acordându-i sume mai mici, pe perioade mai scurte și cu rate pe care acesta nu și le va mai permite. Prin urmare, deși va exista cerere din belșug, oferta pusă la dispoziție de către finanțatori va fi una selectivă, raportată la gradul de performanță al recuperării sumelor finanțate într-un timp cât mai scurt, dar și la profilul financiar al debitorului.
Intrarea în vigoare a Legii 243/2024 pe data de 11 noiembrie 2024, din postura de reprezentanți ai intereselor creditorului, va genera situații a căror practică și experiență le vom sorbi cu nesaț deoarece fiecare legiferare făcută de-a lungul timpului a reprezentat o ocazie deosebită pentru practicienii domeniului juridic de a învăța lucruri noi, de a se dezvolta, de a se adapta și mai ales, de a reprezenta cât mai fidel interesele părților, indiferent pe ce parte a baricadei se află.
[mailerlite_form form_id=1]
0 Comments