Contractele la care, in mod obisnuit, agentii economici apeleaza pentru a accesa echipamente, utilaje si autovehicule, necesare in desfasurarea activitatii sunt, intr-o proportie covarsitoare, contractele de leasing financiar, contractele de leasing operational si Contractele de finantare (facilitati de credit) garantate cu ipoteca mobiliara.

Toate aceste contracte sunt impactate serios de deschiderea procedurii insolventei utilizatorilor/ imprumutatilor si ne-am concentrat atat asupra aspectelor doctrinare cat si a implicatiilor practice, tocmai pentru a milita spre o abordare unitara jurisprudentiala, in acest domeniu.

I. Contractele de leasing financiar

Spre deosebire de legislatia anterioara, Legea nr. 85/2014 (denumita in continuare „Legea”) reprezinta un real progres in ceea ce priveste contractele de leasing, fiind pentru prima oara cand situatia acestor contracte primeste o reglementare specifica, referindu-ne la art. 123.

In functie de situatia in care contractele de leasing se aflau la momentul deschiderii procedurii insolventei, sunt identificate trei situatii in care respectivele contracte se pot regasi, dupa cum urmeaza:

1. Contractele aflate in derulare anterior deschiderii procedurii insolventei;

2. Contractele reziliate anterior deschiderii procedurii insolventei, in care finantatorii nu au recuperat bunurile de leasing, acestea aflandu-se in continuare in posesia utilizatorilor;

3. Contractele de leasing reziliate anterior deschiderii procedurii insolventei, in care finantatorii au recuperat deja bunurile de leasing.

I.1. Contractele de leasing aflate in derulare la momentul deschiderii procedurii insolventei

Contractele aflate in derulare la momentul deschiderii procedurii suscita cele mai multe dezbateri si cele mai multe probleme in practica.

Regimul aplicabil contractelor aflate in derulare, la momentul deschiderii procedurii de insolventa, este reglementat de art. 123 alin. (1) din Lege: „Contractele in derulare se considera mentinute la data deschiderii procedurii, art. 1.417 din Codul civil nefiind aplicabil. Orice clauze contractuale de desfiintare a contractelor in derulare, de decadere din beneficiul termenului sau de declarare a exigibilitatii anticipate pentru motivul deschiderii procedurii sunt nule.”

Ratiunea pentru care legiuitorul a impus regula mai sus enuntata a fost cea legata de obiectivul economic al contractului, ce depaseste interesele partilor, urmarindu-se salvarea intreprinderii. Pornind de la acest obiectiv, Legea a instituit un set de reguli speciale pentru contractele in derulare, toate subsumate principiului maximizarii averii debitorului. Astfel, administratorul judiciar a fost chemat sa aprecieze asupra asumarii executarii in continuare a contractului sau a denuntarii sale, dupa o evaluare: (i) a rentabilitatii acestuia din punct de vedere economic si (ii) a efectelor juridice ale denuntarii. Continuarea contractelor in curs, dupa deschiderea procedurii, are drept finalitate crearea unor parghii menite, pe de o parte, sa intrerupa unele raporturi contractuale a caror executie este prea oneroasa sau neprofitabila pentru debitor si, pe de alta parte, sa permita continuarea contractelor utile redresarii debitorului. 

Notiunea de „contract in derulare” a fost introdus in legislatia insolventei prin Legea nr. 277/2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 173/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei, fiind folosita in continuare in legislatia actuala. Legea nu a cuprins o definitie a acestui tip de contract, motiv pentru care doctrina l-a explicat ca fiind „contractul care s-a incheiat anterior deschiderii procedurii si care nu s-a epuizat inaintea acestei date” (I. Turcu, „Legea procedurii insolventei. Comentariu pe articole”, Editia a II-a, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2009, pag. 467).

Spre deosebire de reglementarea anterioara, a Legii nr. 85/2006, ce nu cuprindea dispozitii specifice contractelor de leasing (modul de denuntare ori regimul special de inscriere la masa credala), Legea nr. 85/2014 reprezinta un real progres.

Pornind de principiul maximizarii averii debitorului, art. 123 alin. (1) teza a IV-a din Lege prevede: „In vederea cresterii la maxim a valorii averii debitorului, intr-un termen de prescriptie de 3 luni de la data deschiderii procedurii, administratorul/ lichidatorul judiciar poate sa denunte orice contract, inchirierile neexpirate, alte contracte pe termen lung, atat timp cat aceste contracte nu au fost executare in totalitate sau substantial de catre toate partile implicate.”

Astfel, administratorul judiciar trebuie sa aibe in vedere, la luarea deciziei asupra denuntarii unui contract de leasing, nu numai chestiunile legate de rentabilitatea economica si de efectele juridice ale masurii, dar si de posibilitatea co-contractantului de a formula cerere de despagubire a prejudiciului suferit umare a incetarii intempestive a efectelor acestuia. Prin urmare, dreptul administratorului judiciar de a denunta contractul implica si o responsabilitate sporita a acestuia, fiind necesar ca administratorul sa cantareasca foarte prudent aplicarea acestei masuri.

Denuntarea contractului este o optiune, iar nu o obligatie a administratorului judiciar, dar asumarea mentinerii in derulare a contractului presupune o executare impecabila a obligatiilor debitorului, pe viitor. Tocmai de aceea, pentru o mai accentuata responsabilizare a administratorului judiciar, in noua reglementare s-a specificat ca, atunci cand opteaza pentru mentinerea contractului, administratorului ii revine obligatia de a preciza „trimestrial, in cadrul rapoartelor de activitate, daca debitorul dispune de fondurile banesti necesare achitarii contravalorii bunurilor sau prestatiilor furnizate de cocontractant.” (art. 123 alin.(2) din Lege).

Termenul in care administratorul judiciar isi poate exercita acest drept de optiune intre denuntarea sau mentinerea derularii contractului este de 3 luni de la deschiderea procedurii, fiind un termen de prescriptie conform art. 123 alin. 1 din Lege.

In acelasi termen, este obligat si co-contractantul sa isi exercite dreptul de a notifica practicianul in insolventa pentru a se pronunta asupra mentinerii sau nu a contractului. Conform art. 123 alin. (1) teza a V-a din Lege, administratorul judiciar trebuie sa raspunda, in termen de 30 de zile de la primire, notificarii contractatului, formulata in primele 3 luni de la deschiderea procedurii, prin care i se cere sa denunte contractul. In lipsa unui asemenea raspuns, administratorul judiciar nu va mai putea cere executarea contractului, ce va fi considerat ca denuntat:

– la data expirarii unui termen de 30 de zile de la receptionarea solicitarii cocontractantului privind denuntarea contractului, daca administratorul judiciar/lichidatorul judiciar nu raspunde;

– la data notificarii denuntarii de catre administratorul judiciar.

Art. 123 alin (12) din Lege instituie, in cazul contractelor de leasing financiar, un regim derogator de la regula privitoare la mentinerea/ derularea contractelor, prin simpla decizie a administratorului judiciar: 

„Prin exceptie de la prevederile alin. (1) teza I, in cazul contractului de leasing financiar, daca finantatorul nu isi exprima, in termen de 3 luni de la data deschiderii procedurii, acordul expres pentru mentinerea contractului, acesta se considera denuntat la data expirarii acestui termen. In cazul care, in acelasi termen, finantatorul transmite administratorului judiciar o notificare prin care i se cere sa denunte contractul, acesta se considera denuntat la expirarea unui termen de 30 de zile de la data receptionarii notificarii de catre administratorul judiciar. In vederea maximizarii averii debitorului, lichidatorul judiciar poate sa denunte orice contract de leasing financiar, contractul considerandu-se denuntat la data notificarii denuntarii de catre administratorul judiciar/lichidatorul judiciar.”

Din analiza textului de lege mai sus citat, la o prima vedere am fi tentati sa credem ca mentinerea contractului de leasing este o optiune aflata numai la indemna finantatorului, care pot hotari soarta contractului, prin doua metode: (i) manifestarea de vointa, expresa, a rezilierii contractului; (ii) omisiunea transmiterii catre administratorul judiciar a acordului explicit pentru mentinerea contractului (oricare dintre cele doua metode putand fi aplicate in interiorul termenului de 3 ani de la data deschiderii procedurii).

Desi prevederile legale sunt foart clare, in practica aceasta procedura, de multe ori, da nastere unor rezultate confuze pentru creditori. Se intampla, astfel, ca administratorii judiciari sa raspunda notificarii creditorilor, prin care acestia solicita denuntarea contractelor de leasing, comunicandu-le decizia de a mentine aceste contracte, fara alte detalii, iar ulterior sa nu dispuna si executarea obligatiilor financiare curente.

In aceste situatii, desi nu avem o reglementare specifica in lege, am revenit cu notificare la administratorul judiciar, am aratat ca societatea debitoare inregistreaza mari intarzieri la plata ratelor curente si ca se impune denuntarea contractului, precum si predarea bunului de leasing. Daca administratorul judiciar nu a raspuns, ori raspunsul a fost negativ, ne-am adresat instantei cu o cerere in denuntarea contractului de leasing. Am apreciat natura juridica a acestei cereri ca fiind o contestatie la masurile adoptate de administratorul judiciar, reglementata de art. 59 alin. 5 – 7 din Lege. Hotararea favorabila a judecatorului sindic poate fi pusa in executare silita, deoarece prin intermediul sau se realizeaza reposesia bunului de leasing. Executarea silita, in acest caz, nu este supusa regimului comun reglementat de art.  75 alin 1 din Lege (al suspendarii tuturor actiunilor si executarilor silite), deoarece nu vizeaza recuperarea unei creante asupra averii debitorului.

Jurisprudenta a confirmat solutia identificata de noi, in sensul ca finantatorul poate solicita judecatorului sindic sa dispuna rezilierea contractului mentinut anterior, pentru neexecutarea obligatiei de plata a ratelor curente:

– Speta nr. 1: „In ipoteza in care, un contract de leasing financiar nu era reziliat la data deschiderii procedurii insolventei, acesta nu mai poate fi reziliat ulterior de catre finantator pentru motivul neplatii ratelor anterioare deschiderii procedurii insolventei, ci poate fi doar denuntat intr-una din modalitatile anterior aratate. Rezilierea poate fi solicitata judecatorului-sindic doar in ipoteza mentinerii contractului si a neexecutarii de catre utilizator a obligatiilor ulterioare deschiderii procedurii, generate de continuarea contractului, astfel cum prevede expres art. 123 alin. 3 teza a II-a. In acest caz, art. 123 alin. 11 stipuleaza optiunile pe care le are finantatorul in privinta bunurilor ce au facut obiectul contractului de leasing si a creantelor izvorate din acesta.” (Decizia nr. 140/29.05.2018 pronuntata de Curtea de Apel Oradea);

– Speta nr. 2:  „Raportand aceste dispozitii legale (art. 86 alin. 1 si art. 87 alin. 1 din Legea nr. 85/2006) la natura si la clauzele concrete ale contractului incheiat intre parti, judecatorul sindic constata in primul rand ca intervenita denuntarea contractului de leasing financiar in conditiile art. 86 alin. 1 lit a din Legea nr. 85/2006, aceasta in conditiile in care lichidatorul judiciar nu a raspuns in termenul de 30 de zile, solicitarii contestatoarei de denuntare a contractului. (…)

Pe de alta parte, judecatorul sindic constata ca dispozitiile art. 87 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 invocate de lichidatorul judiciar in justificarea refuzului conditionat de restituire a bunului ce a facut obiectul contractului de leasing financiar este una eronata intrucat acest bun nu era unul „vandut debitoarei” ci unul aflat doar in utilizarea acesteia, in conditiile contractului de leasing si al prevederilor O.G. nr. 51/1997 aplicabile acestui tip de contract.

Transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului putea surveni doar la finalul contractului, dupa achitarea/incasarea tuturor ratelor precum si a valorii reziduale de 1% din valoarea contractului, ca urmare a dreptului de optiune al utilizatorului, in conditiile stipulate la pct. A.4 si pct. C din contract.

Totodata, avansul achitat de debitoare la incheierea contractului nu constituia un avans din „pretul” bunului utilizat de debitoare in sistem de leasing financiar, ci un avans din valoarea finantata a contractului de leasing.

In raport de aceste considerente, retinand si incidenta disp. art. 13 alin. 1 din OG nr. 51/1997 judecatorul constata intemeiata contestatia motiv pentru care o va admite. Drept consecinta, va constata denuntat contractul de leasing financiar nr…… si va obliga lichidatorul judiciar sa restituie contestatorului bunul ce a facut obiectul contractului de leasing …” (Sentinta nr. 278/14.06.2016 pronuntata de Tribunalul Dambovita) – Am evocat aceasta hotarare judecatoreasca deoarece, desi a avut in vedere dispozitiile reglementarii anterioare, a Legii nr. 85/2006, prezinta o deosebita relevanta in ceea ce priveste natura juridica a acestui tip de cereri;

– Speta nr. 3:. „La data deschiderii procedurii insolventei, intre reclamanta … si debitoarea ….. erau incheiate contractul de leasing financiar nr. ………si contractul de leasing financiar nr. ……….

Prin adresa nr……. administratorul judiciar al debitorului ……… a notificat finantatorului …………. mentinerea contractelor de leasing conform prevederilor art. 123 alin. 1 din Legea n. 85/2014, iar prin adresa nr. …. aceasta din urma si-a exprimat acordul pentru mentinerea contractelor de leasing, acord prevazut la art. 123 alin. 2 din Legea nr. 85/2014.

Prin prezenta actiune, reclamanata … a solicitat rezilierea contractelor de leasing nr…., incheiate in calitate de finantator cu debitoarea …………………SRL si in consecinta predarea bunurilor proprietatea sa (…) Motivul pentru care reclamanta a formulat prezenta actiune este acela ca debitoarea nu a achitat la scadenta sumele datorate in baza contractelor de leasing, motiv pentru care in cauza sunt aplicabile disp. art. 123 alin. 3 teza finala din Legea nr. 85/2014.

Pe parcursul procesului, debitoarea …. a mai facut plati in contul contractelor de leasing. 

In ceea ce priveste contractul de leasing nr….. judecatorul sindic retine ca nu au fost achitate sumele datorate in baza acestui contract, desi au fost acordate mai multe termene in acest sens, motiv pentru care constata ca sunt incidente in cauza dispozitiile art. 123 alin. 3 teza finala in conformitate cu care: << Ulterior mentinerii contractului, cocontractantul poate solicita rezilierea acestuia din culpa debitorului, solutionarea cererii facandu-se de judecatorul sindic.>>

In consecinta, debitoarea este in culpa pentru neplata la termen a ratelor de leasing, astfel ca sanctiunea ce i se va aplica, in conformitate cu legea insolventei, este aceea a rezilierii contractului de leasing” (Sentinta civila nr. 135/26.04.2018 pronuntata de Tribunalul Caras – Severin).

In ceea ce urmeaza, vom analiza si ipoteza sanctiunii denuntarii, in mod abuziv, de catre administratorului judiciar, a unui contract in derulare: Conform dispozitiilor art. 123 alin. 4 din Lege, co-contractantului ii este permisa formularea actiunii in despagubire, impotriva debitorului. Situatia avuta in vedere de legiuitor este urmatoarea: Desi administratorul judiciar isi exercita un drept de optiune legal, dispunand desfiintarea unui contract care, din punctul de vedere al debitorului nu este rentabil, si, desi administratorul judiciar isi urmareste obiectivul de a maximiza averea debitorului, totusi denuntarea intempestiva poate crea co-contractantului un prejudiciu. Ori Legea incearca, astfel, sa protejeze co-contractantul, lasandu-i la indemana aceasta actiune in despagubire. Daca am teoretiza, din punctul de vedere al echitatii, observam ca la art. 123 alin. (12) din Lege, denuntarea este, de fapt, in controlul finantatorului, iar debitorul este cel care nu are mijloace de actiune in a mentine contractul. Prin urmare, a recunoaste, tot finantatorului, un drept la actiona pentru despagubiri, inseamna a recunoaste acestuia, indirect, un drept de a cere despagubiri pentru intrarea in insolventa a debitorului. Totusi, in lipsa de corelare legislativa si oricat de inechitabila ni s-ar parea solutia, se pare ca finantatorul va avea o actiune in despagubire, desi contractul se desfiinteaza tot ca urmare a deciziei acestuia.

Legea nu face diferentiere intre situatia denuntarii la initiativa practicianului in insolventa sau cea a finantatorului. Prin urmare, in lipsa altor reglementari, credem ca efectele care vor insoti o asemenea denuntare vor fi:

– in lipsa unei intelegeri cu debitorul, finantatorul va recupera bunul obiect al contractului de leasing;

– finantatorul va avea o actiune in despagubire pentru a i se recunoaste pagubele produse prin denuntare;

– actiunea in despagubire ne conduce la ideea ca evaluarea prejudiciului va fi doar judiciara, neputandu-se impune o evaluare conventionala cum ar fi clauza penala;

– creanta astfel obtinuta va fi una chirografara curenta care se va plati conform ”prevederilor art. 161 pct. 4”, astfel cum se prevedere la art. 123 alin (4), ceea ce creaza o noua problema de interpretare: in loc sa califice aceste creante curente ca fiind platite potrivit art. 102 alin. 6 (creantele curente se vor achita la scadenta conform actelor din care rezulta) legiuitorul face trimitere la plata facuta in conditiile art. 161 – ”creantele se platesc, in cazul falimentului, in urmatoarea ordine…” putand duce la concluzia extrema ca despagubirile, desi sunt creante nascute in timpul procedurii, se vor plati doar in caz de faliment in conditiile art. 161.

I.2. Contractele de leasing reziliate anterior deschiderii procedurii insolventei, in care finantorii nu au recuperat bunurile de leasing, acestea aflandu-se inca in posesia utilizatorilor

Art. 105 alin.(3) si art. 123 alin. (11) din Lege reglementeaza situatia acestor tipuri de contracte, dupa cum urmeaza:

– Art. 105 alin. (3) „Creantele provenind din contracte de leasing, reziliate inainte de data deschiderii procedurii insolventei, vor fi inregistrate astfel: 

a) daca proprietatea bunurilor ce fac obiectul contractului de leasing se transfera debitorului, finantatorul va dobandi o ipoteca legala asupra acelor bunuri, avand rang egal cu cel al operatiunii de leasing initiale, iar creanta sa va fi inregistrata potrivit prevederilor art. 159 alin. (1) pct. 3; 

b) daca bunurile ce fac obiectul contractului de leasing sunt recuperate, va fi inregistrata, beneficiind de ordinea de prioritate prevazuta la art. 161 pct. 8, daca nu exista alte bunuri care sa confere titularului calitatea de creditor care beneficiaza de o cauza de preferinta, doar diferenta dintre valoarea intregii creante si valoarea de piata a bunurilor ce fac obiectul contractului de leasing stabilita de un evaluator independent;

c) daca unul sau mai multe din bunurile recuperate au fost valorificate de catre societatea de leasing pana la data intocmirii tabelului preliminar al creantelor, pentru acestea se va deduce din totalul creantei de inregistrat pretul obtinut din vanzare.”

– Art. 123 alin. (11): “In cazul rezilierii contractelor de leasing financiar de catre finantator, acesta va putea opta pentru una dintre urmatoarele variante:

a) transferul proprietatii asupra bunurilor ce fac obiectul contractului de leasing, catre debitor, caz in care finantatorul dobandeste o ipoteca legala asupra acelor bunuri, avand rang egal cu cel al operatiunii de leasing, si este inregistrat la masa credala, conform ordinii de prioritate prevazute la art. 159 alin. (1) pct. 3, cu contravaloarea ratelor si accesoriilor restante facturate si neplatite la data deschiderii procedurii, la care se adauga restul sumelor datorate, in temeiul contractului de leasing, fara a se putea depasi valoarea de piata a bunurilor, stabilita de un evaluator independent, potrivit prevederilor art. 61;

b) recuperarea bunurilor ce fac obiectul material al contractului de leasing, iar finantatorul va fi inregistrat la masa credala potrivit prevederilor art. 161 pct. 8, daca nu exista alte bunuri care sa confere titularului calitatea de creditor care beneficiaza de o cauza de preferinta, cu contravaloarea ratelor si accesoriilor restante facturate si neplatite la data deschiderii procedurii, la care se adauga restul sumelor datorate in temeiul contractului de leasing minus valoarea de piata a bunurilor recuperate, stabilita de un evaluator independent, potrivit prevederilor art. 61.”

Ca o prima remarca, aratam ca, atunci cand rezilierea a intervenit anterior deschiderii procedurii insolventei, administratorul judiciar nu are niciun drept sa intervina asupra acestei rezilieri si nicio influenta asupra optiunii finantatorului fie de a recupera bunul de leasing, fie de a transfera utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului, dobandind o ipoteca legala asupra acestora pentru valoarea ratelor restante, a accesoriilor si a capitalului finantat si nerestituit.

Am avut insa si surprize in care, desi contractul de leasing fusese reziliat anterior deschiderii procedurii insolventei, administratorul judiciar sa intervina si sa ne comunice ca a decis mentinerea contractului.

Masura administratorului era, evident, nelegala, contractul neaflandu-se in derulare pentru ca acesta sa poata decide mentinerea. In asemenea situatii, ne-am adresat judecatorului sindic pentru a anula masura administratorului judiciar si am pus in executare, fara probleme, contractul de leasing avand ca obiectiv reposesia bunului, prezentand totodata dovada rezilierii respectivului contract.

Asadar, dreptul de optiune in ceea ce priveste recuperarea bunului de leasing ori transferul dreptului de proprietate cu dobandirea ipotecii legale revine exlusiv finantatorului.

De cele mai multe ori, finantatorii opteaza pentru reposesia bunului de leasing, avand in vedere valoarea respectivului activ precum si perspectiva valorificarii in vederea acoperirii capitalului finantat si a debitelor restante.

Exista si cazuri in care se opteaza pentru transferul dreptului de proprietate, cu dobandirea dreptului de ipoteca legala asupra bunurilor, de rang egal cu al operatiunii de leasing. In aceste cazuri, creditorii vor fi inscrisi la masa credala in randul creditorilor garantati, cu rand egal cu cel al operatiunii de leasing, cu creanta constand in :

– contravaloarea ratelor scadente si neachitate, facturate;

– a altor obligatii scadente facturate;

– a accesoriilor calculate pana la momentul deschiderii procedurii insolventei;

– a capitalului nefacturat, ramas de restituit pana la finalul contractului de leaisng.

Valoarea creantei garantate nu va putea depasi, insa, valoarea de piata a bunurilor, stabilita de catre un evaluator independent.

Situatiile in care finantatorii opteaza pentru acest scenariu sunt acelea in care creanta nu are o valoare foarte mare, astfel incat creanta garantata solicitata a fi inscrisa la masa credala sa nu depaseasca valoarea bunurilor. Foarte important de remarcat este faptul ca, in opinia noastra, dreptul de proprietate nu poate fi transferat fara acordul finantatorului. Si aici am avut, insa surprize, deoarece s-a intamplat ca administratorul judiciar sa dispuna transferul, fiind pagubiri astfel de dreptul de proprietate, in schimbul unei ipoteci care s-a dovedit a nu valora nimic, deoacere cand bunurile ipotecate s-au vandut in procedura au fost favorizate la distribuire institutii bancare ce au acordat credite pentru finantarea activitatii ulterior deschiderii procedurii, deci creante curente de o valoare extrem de mare (de ordinul milioanelor de lei) iar creditorului ipotecar i s-a distribuit 0. Pe de alta parte, daca nu se realizeaza acest transfer, bunul ramane in patrimoniul finantatorului care, chiar in lipsa imposibilitatii de a recupera sume in procedura, cel putin poate valorifica bunul si acoperi partial prejudiciul cauzat de debitorul insolvent.

Daca finantatorul opteaza pentru recuperarea bunului de leasing, atunci va fi inscris in randul creditorilor chirografari, cu creanta compusa din:

– contravaloarea ratelor si a celorlalte obligatii facturate, scadente anterior deschiderii procedurii;

– accesoriile calculate pana la data deschiderii procedurii;

– capitalul nefacturat, respectiv valoarea ratelor pana la sfarsitul contractului de leasing.

In aceste cazuri, creanta va fi diminuata cu valoarea evaluata a bunului de leasing, stabilita de un evaluator independent.

I.3. Contractele de leasing reziliate anterior deschiderii procedurii insolventei, in care finantorii au recuperat deja bunurile de leasing

In cazul contractelor de leasing reziliate anterior deschiderii procedurii insolventei, cu bunurile de leasing deja recuperate dar nevalorificate, se vor aplica dispozitiile art. 123 alin. (11) lit. b) coroborate cu art. 105 alin. (3) lit. b) mai sus citate, finantatorul fiind inscris la masa credala ca si orice alt creditor chirografar, daca nu beneficiaza de alte cazuri de preferinta (gajuri, ipoteci mobiliare/ imobiliare, etc). In aceste cazuri, creanta va fi compusa din:

– contravaloarea ratelor si a celorlalte obligatii facturate, scadente anterior deschiderii procedurii;

– accesoriile calculate pana la data deschiderii procedurii;

– capitalul nefacturat, respectiv valoarea ratelor pana la sfarsitul contractului de leasing.

De asemenea, se va scadea din totalul creantei valoarea evaluata a bunului de leasing, stabilita de un evaluator independent.

Daca bunul de leasing este deja valorificat, pana la momentul intocmirii tabelului preliminar de creante, atunci se vor aplica dispozitiile art. art. 105 alin. (3) lit. c) din Lege, din totalul creantei fiind scazuta valoarea obtinuta din vanzarea bunului de leasing.

Remarcam ca este pentru prima oara, in legislatia ce a reglementat de-a lungul timpului procedura insolventei, reglementarea expresa a compunerii creantelor detinute in baza contractelor de leasing, in care este inclusa valoarea capitalului nefacturat, respectiv suma ratelor de leasing ramase pana la finalul contractului.

Aceasta reglementare este foarte importanta, deoarece anterior, prin cererile formulate, faceam referire numai la clauzele contractuale, majoritatea contractelor de leasing prevazand dreptul finantatorului de a isi recupera capitalul nefacturat, neacoperit de suma obtinuta din valorificarea bunului de leasing. Aceste categorii de creante insa, de multe ori, nu erau admise de administratorii judiciari la masa credala, deoarece nu erau facturate. Masura, evident, prejudicia creditorii deoarece prin contractele de leasing finantatorii acorda utilizatorilor o finantare pentru achizitionarea unui bun de leasing, avand dreptul la recuperarea respectivei finantari. Daca suma obtinuta din vanzarea bunului de leasing nu acopera integral finantarea acordata, atunci in mod pertinent societatile de leasing au dreptul de a se indrepta impotriva utilizatorilor, pentru a recupera integral respectiva finantare.

Dintre toate situatiile indentificate de noi, situatia in care contractul de leasing a fost recuperat iar bunul valorificat, pana la data intocmirii tabelul preliminar de creante, este cea mai avantajoasa, deoarece creanta neacoperita de suma obtinuta din vanzarea bunului de leasing reprezinta pierderea certa suferita de finantator si recunoscuta prin admiterea la masa credala. Spre deosebire de aceasta situatie, atunci cand contractul este reziliat dar bunul nu a fost inca valorificat, din totalul creantei se scade valoarea evaluata a bunului de leasing, stabilita de un evaluator independent.  Nu exista, insa, niciun fel de garantii ca bunul se va vinde la valoarea evaluata, iar daca pretul obtinut din vanzare va fi inferior acestei valori, atunci pierderea va fi suportata de finantator.

II. Contractele de leasing operational

Cu surpinza am constatat ca administratorii judiciari asimileaza regimul contractelor de leasing financiar ca fiind identic cu cel operational si ne solicita sa depunem rapoartele de evaluare a bunurilor, scazand valoarea evaluata din totalul creantei, desi aceasta cuprinde exclusiv ratele (chiriile) pana la momentul deschiderii procedurii cu accesorii, nu si capital nefacturat.

Chestiunea evaluarii bunurilor o gasim doar la art. 123 alin. (11) b) din Lege ce reglementeaza contractele de leasing financiar reziliate, pentru care finantatorul opteaza pentru recuperarea bunurilor, finantatorul fiind inscris la masa credala cu “toate sumele datorate conform contractelor contravaloarea ratelor si accesoriilor restante facturate si neplatite la data deschiderii procedurii, la care se adauga restul sumelor datorate in temeiul contractului de leasing minus valoarea de piata a bunurilor recuperate”. Prin sintagma restul sumelor datorate in temeiul contractului intelegem capitalul nefacturat ce se diminueaza cu valoarea evaluata, diferenta fiind inscrisa la masa credala.

La leasingul operational nu vorbim despre capital facturat, deoarece chiria este stabilita de comun acord de parti, de multe ori la valori mult mai mici de valoarea de intrare a bunului impartita la perioada contractuala, cum se intampla in cazul leasingului financiar, iar la sfarsitul perioadei debitorul nu poate dobandi dreptul de proprietate asupra bunului de leasing, in niciunul din cazurile reglementate.

Relevante in acest sens sunt dispozitiile art. 2 lit d) din OG nr. 51/1997 ce explica modul de formare al ratei de leasing: “d) rata de leasing reprezinta: 

– in cazul leasingului financiar, cota-parte din valoarea de intrare a bunului si dobanda de leasing, care se stabileste pe baza ratei dobanzii convenite prin acordul partilor;

– in cazul leasingului operational, chiria se stabileste prin acordul partilor.”

Mai multe reglementari privind leasingul operational regasim in Codul fiscal, spre deosebire de norma cadru a OG nr. 51/1997, dintre care citam definitia acestui tip de contract: “contract de leasing operational – orice contract de leasing incheiat intre locator și locatar, care transfera locatarului riscurile si beneficiile dreptului de proprietate, mai putin riscul de valorificare a bunului la valoarea reziduala, si care nu indeplineste niciuna dintre conditiile prevazute la pct. 7 lit. b)e); riscul de valorificare a bunului la valoarea reziduala exista atunci cand optiunea de cumparare nu este exercitata la inceputul contractului sau cand contractul de leasing prevede expres restituirea bunului la momentul expirarii contractului”.

Prin raportare la aceasta definitie, militam pentru tratarea leasingului operational, in insolventa, similar contractelor de leasing cu aplicarea in consecinta a dispozitiilor art. 123 alin. (7) din Lege  (“Un contract de munca sau de inchiriere, in calitate de locatar, va putea fi denuntat numai cu respectarea termenelor legale de preaviz”) si nu a dispozitiilor art. 123 alin. (11) de Lege ce reglementeaza exclusiv leasingul financiar.

Ori de cate ori am avut un leasing operational ca si titlu de creanta am solicitat inscrierea la masa credala doar cu urmatoarele sume:

– valoarea chiriilor restante la momentul deschiderii procedurii insolventei;

– penalitatile de intarziere aferente chiriilor restante;

– primele de asigurare a bunului de leasing;

– eventualele despagubiri pentru kilometrii suplimentari parcursi si pentru costurile de reparare a bunurilor de leasing (in cazul bunurilor reziliate si recuperate);

– daunele pentru rezilierea inainte de termen a contractului, numai daca acestea sunt reglementate contractual.

In contextul in care: (1) creanta nu cuprinde “restul sumelor datorate in temeiul contractului de leasing”, iar (2) posibilitatea transferului dreptului dreptului de proprietate asupra bunului de leasing cu instituirea ipotecii correlative este exclusa – nu exista niciun temei pentru diminuarea creantei cu valoarea evaluate a bunurilor de leasing. Prin urmare, aceasta practica ar trebui eliminata, din punctul nostru de vedere, fiind imperios necesara intelegerea naturii juridice si a regimului leasingului operational.

III. Contractele de credit garantate cu ipoteca mobiliara

III. 1. Inscrierea la masa credala a creantelor provenind din credit, garantate cu ipoteca

In procedura insolventei, contractul de credit garantat cu ipoteca mobiliara/ imobiliara nu primeste o reglementare distincta, asa cum se intampla in cazul contractului de leasing (art. 105 alin. 93) din Legea nr. 85/2014).

Asadar, ne vom raporta la cadrul general aplicabil tuturor creantelor datorate de debitorul insolvabil, de la art. 102 – 105 din Legea nr. 85/2014, din continutul carora citam urmatoarele:

art. 102. (1) “Cu exceptia salariatilor ale caror creante vor fi inregistrate de administratorul judiciar conform evidentelor contabile, toti ceilalti creditori, ale caror creante sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creantelor in termenul fixat in hotararea de deschidere a procedurii; cererile de admitere a creantelor vor fi inregistrate intr-un registru, care se va pastra la grefa tribunalului. (…) (2) Creanta in baza careia s-a deschis procedura insolventei este inregistrata de administratorul judiciar, in baza documentelor justificative atasate cererii de deschidere a procedurii si in urma verificarii, fara a fi necesara depunerea unei cereri de admitere, potrivit alin. (1), cu exceptia cazului in care se calculeaza accesorii pana la data deschiderii procedurii.

(3) Cererea de admitere a creantelor trebuie facuta chiar daca acestea nu sunt stabilite printr-un titlu.

(4) Creantele nescadente sau sub conditie la data deschiderii procedurii vor fi admise la masa credala si vor fi indreptatite sa participe la distribuiri de sume in masura ingaduita de prezentul titlu.

(5) Dreptul de vot si dreptul la distributie ale titularilor creantelor sub conditie suspensiva la data deschiderii procedurii, inclusiv ale titularilor creantelor a caror valorificare este conditionata de executarea in prealabil a debitorului principal, se nasc numai dupa indeplinirea conditiei respective.

(6) Creantele nascute dupa data deschiderii procedurii, in perioada de observatie sau in procedura reorganizarii judiciare vor fi platite conform documentelor din care rezulta, nefiind necesara inscrierea la masa credala. Prevederea se aplica in mod corespunzator pentru creantele nascute dupa data deschiderii procedurii de faliment.

(7) In cazul in care se deschide procedura de faliment dupa perioada de observatie sau reorganizare, creditorii vor solicita inscrierea in tabelul suplimentar pentru creantele nascute dupa data deschiderii procedurii insolventei ce nu au fost platite.

(…)

(9) Toate creantele prezentate a fi admise si inregistrate la grefa tribunalului vor fi prezumate valabile si corecte daca nu sunt contestate de catre debitor, administratorul judiciar sau creditori.

– Art. 103. – Creantele beneficiare ale unei cauze de preferinta se inscriu in tabelul definitiv pana la valoarea de piata a garantiei stabilita prin evaluare, dispusa de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, efectuata de un evaluator desemnat potrivit prevederilor art. 61. In cazul in care valorificarea activelor asupra carora poarta cauza de preferinta se va face la un pret mai mare decat suma inscrisa in tabelul definitiv sau in tabelul definitiv consolidat, diferenta favorabila va reveni tot creditorului garantat, chiar daca o parte din creanta sa fusese inscrisa drept creanta chirografara, pana la acoperirea creantei principale si a accesoriilor ce se vor calcula conform actelor din care rezulta creanta, pana la data valorificarii bunului. Aceasta prevedere se aplica si in cazul esuarii planului de reorganizare si vanzarii bunului in procedura de faliment.

Art. 104. – (1) Cererea va cuprinde: numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul, suma datorata, temeiul creantei, precum si mentiuni cu privire la eventualele cauze de preferinta.

(2) La cerere vor fi anexate documentele justificative ale creantei si ale actelor de constituire de cauze de preferinta, cel mai tarziu in termenul stabilit pentru depunerea cererii de admitere a creantei.

(3) Posesorii de titluri de valoare la ordin sau la purtator pot solicita administratorului judiciar restituirea titlurilor originale si pastrarea la dosar a unor copii certificate de acesta. Administratorul judiciar va face mentiunea pe original despre prezentarea acestora.

Art. 105. – (1) Toate creantele vor fi supuse procedurii de verificare prevazute de prezentul capitol, cu exceptia creantelor constatate prin hotarari judecatoresti executorii, precum si prin hotarari arbitrale executorii. In cazul in care aceste hotarari judecatoresti sau arbitrale sunt anulate, casate sau modificate in caile de atac, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va reface tabelul de creante in mod corespunzator. In cazul in care instanta de judecata, anuland sau casand hotararea, nu dezleaga si fondul dedus judecatii, administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar va proceda la verificarea acelei creante, notificand creditorii in cazul neinscrierii totale sau partiale a creantei, potrivit prevederilor art. 110 alin. (4). In acest din urma caz, impotriva masurii inscrierii partiale sau neinscrierii in tabel a respectivei creante, creditorii pot formula contestatie in conditiile art. 59 alin. (5).”

Din textele de lege mai sus citate, rezulta concluzia ca toate creantele provenind din contractele de credit sunt supuse verificarii administratorului judiciar, conform art. 105 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, apoi inregistrate in tabelul creantelor, cu precizarea gradului de preferinta provenind din ipoteca, conform art. 110 alin. (2) din Legea nr. 85/2014. Se va proceda totodata la stabilirea valorii de piata a bunului/bunurilor ipotecate, de catre un evaluator independent, prin grija administratorului/lichidatorului judiciar conform art. 103 coroborat cu art. 61 din Legea nr. 85/2014.

Probleme practice pune, din punctul nostru de vedere, inscrierea la masa credala a creantelor provenind din contracte de credite pentru care nu s-a declarat inca scadenta anticipata. Astfel, unii administratori/lichidatori judiciari considera ca aceste pentru asemenea credite inscrierea la masa credala ar trebui sa vizeze numai creantele scadente anterior deschiderii procedurii, aplicand acestor contracte regimul special al celor aflate in derulare (art. 123 din Legea nr. 85/2014).

In opinia noastra, in cazul contractelor de credit (atat a celor garantate cu ipoteca cat si a celor negarantate) finantatorul va trebui sa fie inscris la masa credala cu valoarea integrala a capitalului creditat, a dobanzilor aferente si a eventualelor comisioane, ori a altor costuri prevazute de contract, precum si a dobanzii penalizatoare / a penalitatilor de intarziere calculate pana la data deschiderii procedurii insolventei, calculate asupra ratelor de credit neachitate la scadente. Desigur, putem fi de acord ca valoarea ratelor de credit neajunse la scadenta sa fie inregistrate cu aceasta mentiune.

Contractele aflate in derulare la momentul deschiderii procedurii, avute in vedere de legiuitor la art. 123 din Legea insolventei, sunt cele cu executare succesiva, ce presupun prestatii reciproce din partea ambelor parti contractante, inclusiv din partea debitorului insolvent, cum ar fi contractele incheiate cu furnizorii produselor comercializate de debitor. Asupra acestor tipuri de contracte, administratorul judiciar urmeaza sa se pronunte, in sensul oportunitatii mentinerii lor, pentru asigurarea activitatii generatoare de venituri necesare acoperirii pasivului societatii (in cazul administrarii judiciare, respectiv al reorganizarii). Contractele de credit insa nu presupun prestatii succesive din partea ambelor parti, deoarece creditul finantat a fost deja pus la dispozitia debitorului, de catre finantator, doar contraprestatia debitorului imprumutat (rambursarea ratelor de credit, a dobanzii remuneratorii si a tuturor celorlalte costuri ale creditului reglementate contractual) este esalonata, pentru o anumita perioada de timp.

Procedura insolventei reprezinta un sistem concursual de recuperare a creantelor detinute de creditori asupra unui debitor aflat in stare insolventa. In aceste conditii, creanta pe care finantatorul o detine asupra imprumutatului este certa, debitorul aflat in stare de insolvabilitate fiind obligat la restituirea integrala a creditului, a dobanzilor aferente si a celorlalte costuri ale creditului, prin lichidarea patrimoniului (in cazul falimentului) sau prin plan de reorganizare (in cazul unui proiect aprobat de creditori si confirmat de judecatorul sindic), respectiv prin plata, in cazurile extrem de rare, ale unei administrari judiciare soldate cu succes, in care debitorul reuseste sa achite creantele tuturor creditorilor, in perioada in care isi desfasoara activitatea sub supravegherea administratorului judiciar.

A se considera ca la masa credala pot fi inscrise doar ratele de credit scadente anterior deschiderii procedurii este un non-sens, mai ales in cazul reorganizarii judiciare, cunoscut fiind faptul ca, la inchiderea procedurii insolventei, creantele neprevazute in programul de plati nu vor mai reprezenta obligatii de plata in sarcina debitoarei (art. 175 alin. (1) coroborat cu art. 140 alin. (1) din Legea nr. 85/2014). Ori este absurd ca finantatorului sa ii fie negat dreptul la rambursarea creditului acordat debitorului, deoarece la momentul deschiderii procedurii nu se declarase scadenta anticipata, fie deoarece ratele de credit fusesera achitate la scadenta, fie deoarece, in ciuda unor intarzieri la plata ratelor, finantatorul nu dispusese, inca, de acest drept.

In sprijinul argumentatiei noastre, potrivit careia finantatorul este indreptatit sa fie inscris cu intreaga valoare a creditului acordat, a dobanzilor si a tuturor celorlalte obligatii financiare asumate prin contract, sunt si dispozitiile art. 103, aplicabile in cazul contractelor de credit garantate cu ipoteca mobiliara/ imobiliara, potrivit carora creanta beneficiara unei cauze de preferinta se inscrie pana la valoarea de piata a garantiei stabilite prin raport de evaluare. Ori garantia poarta asupra intregului credit, a dobanzilor, a accesoriilor si a tuturor celorlalte obligatii financiare ale imprumutatului, nicidecum numai prin raportare la ratele neachitate la scadenta pana la deschiderea procedurii.

III. 2. Valorificarea bunurilor ce formeaza obiectul garantiei, in etapa lichidarii judiciare

In etapa lichidarii judiciare, bunul ipotecat, impreuna cu celelalte bunuri din averea debitoarei, este supus evaluarii, iar procedura de vanzare este stabilita de catre creditori, la propunerea lichidatorului judiciar, in conditiile art. 154 – 155 din Legea nr. 85/2014. Vanzarea se realizeaza prin licitatie publica sau prin negociere directa, conform regulamentului de vanzare aprobat de creditori.

Neajunsurile pentru creditorul ipotecar intervin la distribuirea fondurilor obtinute din vanzarea bunului ipotecat, ce se realizeaza de catre lichidatorul judiciar, in conditiile reglementate de art. 159 din Legea nr. 85/2014. Primul grad la distribuire il au : (i) taxele, timbrele si orice alte cheltuieli aferente vanzarii bunului ipotecat, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea si administrarea bunului, (ii) cheltuielile avansate de creditor in cadrul procedurii executarii silite, (iii) creantele furnizorilor de utilitati nascute ulterior deschiderii procedurii, (iv) remuneratiile datorate la data distribuirii persoanelor angajate in interesul tuturor creditorilor, ce se vor suporta pro-rata, in raport cu valoarea tuturor bunurilor din averea debitorului. 

Al doilea grad la distribuire il au creantele creditorilor beneficiari ai unei cauze de preferinta nascute in timpul procedurii de insolventa, ce cuprind capital, dobanzi si accesorii.

Abea al treilea grad la distribuire il au creantele creditorilor beneficiari ai cauzei de preferinta, ce cuprind capital, dobanzi, accesorii, majorari si alte cheltuieli.

Exista situatii in care creantele ce beneficiaza de primele doua grade de distribuire mentionate mai sus au o pondere atat de mare, incat suma ce se distribuie creditorului ce beneficiaza de ipoteca asupra bunului vandut in procedura sa fie nesemnificativa.

Bineinteles ca, pentru diferenta neacoperita de pretul vanzarii, creditorilor le vor fi recunoscute creantele, insa acestea vor fi considerate chirografare, fara a beneficia de vreo cauza de preferinta, ulterior vanzarii.

Observam astfel ca pot exista situatii in care creditorul ipotecar sa fie dezavantajat in procedura insolventei, neputand beneficia in integralitate de pretul vanzarii.

IV. Concluzii

Desi procedura insolventei si-a gasit, probabil, ce mai complexa reglementare prin actuala Lege nr. 85/2014, cazurile practice sunt atat de complexe, iar implicatiile ale actelor procedurii atat de diverse, cu aplicare interdisciplinara a atator institutii juridice (din dreptul civil, dreptul societar, dreptul muncii, etc.), incat reprezinta un domeniu foarte interesant si inepuizabil de cercetare.

Doctrina juridica ofera insa solutii pentru foarte multe dintre aspectele prezentate de noi, cu un real suport pentru judecatorii sindici si pentru practicienii in insolventa, in unificarea practicii judiciare.

avocat Madalina Ionescu

Avestis International SRL