Starea de insolvabilitate a unei societati comerciale se manifesta, in principal, prin lipsa de lichidati si imposibilitatea de a gestiona plata la termen a datoriilor. Insolventa poate fi privita ca o stare a patrimoniului unei persoane fizice sau juridice, caracterizata prin insuficienta fondurilor necesare achitarii creantelor. In aceasta situatie, de cele mai multe ori, persoana juridica ajunge intr-o procedura de insolventa, cu o serie de alte consecinte specifice. Consecinta imediata consta in limitarea si intreruperea oricarei actiuni judiciare, extrajudiciare sau de executare silita indreptata asupra patrimoniului societatii insolvabile, plafonarea penalitatilor de intarziere si a dobanzilor.

Insuficienta activelor din patrimoniul unei societatii insolvente conduce la imposibilitatea recuperarii creantei. Din pacate, mai mult de 90% din societatile ce se afla in insolventa nu reusesc redresarea, creditorii fiind nevoiti sa inregistreze respectiva creanta ca si pierdere. Datoriile pot fi recuperate doar daca debitorul isi redreseaza activitatea si a prevazut achitarea acestora catre creditor in cadrul planului de reorganizare.

De cele mai multe ori, printre creditorii unei societati insolvente se afla si angajatii acesteia, inscrisi la masa credala cu drepturile salariale aferente ce decurg din contractele de munca active sau din contracte ce au incetat anterior declararii insolventei si care nu au fost platite. Daca exista litigii sau dosare de executare silita ce au ca obiect sau decurg din raporturile de munca, acestea se vor suspenda de drept la data la care instanta de judecata se pronunta asupra deschiderii insolventei.

Creantele salariale ocupa o pozitie privilegiata, administratorul judiciar desemnat inscriind din oficiu in tabelul de creante salariile neachitate angajatilor sau alte drepturi ce decurg din derularea contractului de munca si va decide asupra mentinerii contractelor de munca. Daca exista contracte de munca care se vor mentine, drepturile salariale curente, vor fi achitate cu prioritate.

Creantele salariatilor vor fi inregistrate de administratorul judiciar conform evidentelor contabile. Sanctiunea suspendarii actiunilor pentru determinarea existentei unui drept salarial, in cazul deschiderii procedurii de insolventa, consta in aceea ca reclamantii creditori sunt inscrisi din oficiu la masa credala, pentru a-si recupera creantele cuvenite, nemaifiind necesara promovarea unei actiuni pe dispozitiile Codului muncii. In consecinta, acesta norma, nu poate echivala cu o incalcare a accesului liber la justitie sau a dreptului la aparare, asa cum s-a pronuntat in numeroase cazuri Curtea Constitutionala, in urma sesizarilor de neconstitutionalitate a dispozitiile care reglementeaza aceste aspecte. In cazul in care angajatii ridica alte pretentii izvorate din raporturile de munca avute cu societatea insolvabila, acestea pot fi solutionate de judecatorul sindic.

Masura stabilita se justifica prin natura speciala a procedurii insolventei, care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, consensual si egalitar, in care creditori din aceeasi categorie au posibilitatea de a isi valorifica drepturile impotriva debitorului aflat in stare de insolventa in mod echitabil, neavand relevanta felul muncii prestate si a atributiilor de serviciu. Existenţa unor actiuni paralele ar produce incertitudine cu privire la masa credala, fapt ce ar face imposibila evaluarea activului si pasivului averii debitorului, in vederea distribuirii conform prevederilor legale a rezultatului lichidarii.

De remarcat ca inscrierea in tabel a creantei unei parti vatamate din procesul penal, se va face sub conditie suspensiva, pana la solutionarea definitiva a actiunii civile in procesul penal.

In esenta, orice creanta ce decurge din derularea unui contract de munca se va inscrie din oficiu la masa credala de catre administratorul judiciar, indiferent ca vorbim de contracte care au incetat sau care sunt in derulare, fara a avea relevanta felul muncii sau tipul contractului. Astfel, vorbim de contracte de munca cu norma intreaga sau cu timp partial, ori contracte de munca la domiciliu, contracte de munca temporara sau de ucenicie la locul de munca, indiferent de durata acestora.

Mai mult decat atat, legiuitorul a prevazut constituirea unui fond special, numit “Fond de garantare a creantelor salariale”, ce se constituie lunar de catre toti angajatorii, cu un procent de 0,25 % aplicat asupra fondului de salarii. Legea 200/2006 a prevazut constituirea acestui “colac de salvare” a angajatului care contribuie la realizarea activitatii unei societati comerciale si, din motive independente de activitatea sa, nu mai are posibilitatea de a isi valorifica drepturile izvorate din relatiile de munca. Chiar daca angajatorul nu a contribuit cu procentul legal la constituirea fondului, din motive ce urmeaza a fi analizate si, eventual, sanctionat de organele abilitate, angajatul va beneficia de prevederile Legii 200/2006.

In aplicarea dispozitiilor privind utilizarea Fondului de garantare, observam ca suma totala a creantelor salariale ce vor fi suportate din acest fond nu poate depasi cuantumul a trei salarii medii brute pe economie pentru fiecare salariat. Nivelul salariului mediu la care facem discutie insa, nu va fi cel folosit la fundamentarea bugetului, ci va fi cel furnizat de Institutul National de Statistica din luna in care s-a deschis insolventa.

In acest context, angajatii unei societati insolvente trebuie, mai intai, sa adrese o notificare administratorului judiciar, solicitand efectuarea demersurilor legale pentru plata creantelor salarile. Daca acest demers ramane fara efect, se pot adresa direct Agentiei Nationale Pentru Ocuparea Fortei de Munca prin agentiile pentru ocuparea fortei de munca judetene sau a municipiului Bucuresti, solicitand stabilirea si plata creantelor rezultate din raporturile de munca, din fondul constituit conform Legii nr. 200/2006.

De remarcat ca, in situatia in care se pronunta inchiderea procedurii insolventei, ca urmare a reusitei planului de organizare si redresarii angajatorului, intervine in sarcina acestuia obligatia de restituire a sumelor aferente drepturilor salariale cuvenite angajatilor sai suportate din Fondul de garantare, in termen de sase luni de la pronuntarea hotararii de inchidere a procedurii.

Consider ca acesta prevedere poate conduce la dezvoltarea unei conduite frauduloase a unor angajatori care, desi nu au contribuit la constituirea fondului, beneficiaza de dispozitiile legii, prin salariatii lor. Nasterea unor sentimente de inechitate pot fi acceptate din perspectiva angajatorilor mici si mijlocii de buna-credinta, care contribuie la acest fond, uneori, pentru a plati drepturile salariale datorate de angajatori ce actioneaza cu rea-credinta.

Cristina Cornaci