Din ce in ce mai des, in litigiile dintre consumatori si finantatori, cum sunt societatile de leasing, se solicita anularea unor clauze contractuale, motivat de faptul ca ar fi abuzive.

Trebuie precizat ca, invocarea clauzelor abuzive de catre consumatori, apare intotdeauna in momentul in care acestia nu isi respecta obligatiile contractuale, fiind demarata procedura executarii silite. Niciodata un consumator nu invoca existenta unor clauze abuzive, pe perioada derularii contractului de leasing, atata timp cat acesta isi respecta obligatiile contractuale și foloseste bunul, proprietatea finantatorului.

Ceea ce trebuie mentionat, vis-a-vis de jurisprudenta instantelor de judecata, este practica neunitara in ceea ce priveste interpretarea legii privind clauzele abuzive, la contractele de leasing, respectiv cand este abuziva o clauza contractuala.

1.Cine poate invoca prevederile legale privind clauzele abuzive.

Potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori : „prin consumator se înțelege orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii, care, in temeiul unui contract care intra sub incidenta prezentei legi, acționeaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale.”

Prin urmare, persoanele juridice nu pot invoca dispozitiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, deoarece legiuitorul le-a exclus din categoria persoanelor care pot beneficia de prevederile acestei legi.

Pentru a avea calitatea de consumator, trebuie îndeplinite 2 conditii, in mod cumulativ. Persoana trebuie sa procure bunuri sau servicii pentru satisfacerea unui interes personal, consumatorul fiind intotdeauna o persoana fizica. Bunurile si serviciile trebuie sa fie procurate intr-un scop neprofesional, acesta fiind un criteriu fundamental care conduce la distinctia de baza intre consumator, persoana fizica, si persoanele juridice.

Consumatorul nu poate fi decat o persoana fizica care isi procura pentru uzul sau propriu sau familial, bunuri si servicii, spre deosebire de persoana juridica, care are un scop profesional.

Desi legiuitorul a aratat in mod clar care sunt persoanele care pot beneficia de dispozitiile legii privind clauzele abuzive, jurisprudenta instantelor de judecata este, si pe acest aspect, neunitara. Sunt instante care au retinut existenta unor clauze abuzive in contractele de leasing, in conditiile in care acestea erau semnate cu un comerciant, care nu intra in categoria consumatorilor.

Cu titlu de exemplu, mentionam :

– Sentinta civila nr. 6110/11.10.2013, pronuntata intr-un dosar de pe rolul Judecatoriei Braila, in care contestatorul a fost SC X SRL si SC LEASING IFN SA, instanta a retinut in considerentele hotararii, din oficiu, existenta unor clauze abuzive, prin prisma Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive. Conform dispozitivului sentintei mentionate mai sus, instanta a admis contestatia la executare si a anulat toate actele de executare silita.

– Sentinta civila nr. 7407/03.12.2013, pronuntata intr-un alt dosar de pe rolul Judecatoriei Arad, in care parti au fost SC X SRL si SC LEASING IFN SA, unde din nou regasim in considerentele hotararii, invocate din oficiu, existenta unor clauze abuzive, raportat la Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, in conditiile in care niciuna dintre parti nu face parte din categoria consumatorilor.

Cele doua sentinte mentionate mai sus, reprezinta o aplicare nelegala a dispozitiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, fapt ce atrage nelegalitatea acestora.

De asemenea, cele doua sentinte mentionate mai sus, fac dovada unei interpretari neunitare a legii privind aplicarea clauzele abuzive, desi legiuitorul a fost cat se poate de clar, cu privire la persoanele care pot beneficia de dispozitiile Legii nr. 193/2000.

2. Clauze abuzive in contractul de leasing. Conditii.

In litigiile aflate pe rolul instantelor de judecata, se invoca existenta unor clauze abuzive, pentru sumele solicitate de societatea de leasing, reprezentand rate de leasing, aferente perioadei in care consumatorul nu mai folosea bunul, contractul fiind reziliat. Cu alte cuvinte, este vorba de ratele de leasing datorate dupa rezilierea contractului.

Sunt instante de judecata care considera ca, prin predarea bunului catre finantator, acesta din urma nu ar mai avea dreptul sa solicite restul ratelor de leasing neachitate dupa predarea bunului si rezilierea contractului, iar solicitarea acestora ar fi rezultatul existentei unor clauze abuzive.

Aceasta interpretare este eronata.

a) Trebuie precizat ca actele juridice sunt nule numai daca nesocotesc normele imperative sau prohibitive ale legii. Pe de alta parte, sunt legal facute si deci produc efecte juridice actele care se abat de la dispozitiile legale, daca aceste dispozitii au caracter supletiv ori interpretativ, adica sunt norme ce se aplica numai atunci cand partile nu au hotarat altfel, cum este cazul art. 15 din Ordonanta nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing.

Articolul 15 din OG nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing are următorul conținut : ”Daca în contract nu se prevede altfel, în cazul în care utilizatorul nu executa obligația de plata integrala a ratei de leasing timp de doua luni consecutive, calculate de la scadenta prevazuta in contractul de leasing, finantatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar utilizatorul este obligat sa restituie bunul si sa plateasca toate sumele datorate, pana la data restituirii in temeiul contractului de leasing.”

Sensul juridic dat de legiuitor articolului 15 este cat se poate de clar „Daca in contract nu se prevede altfel…”

Prin urmare, clauza prin care finantatorul are dreptul sa solicite restituirea ratelor de leasing neachitate dupa recuperarea bunului, nu poate avea un caracter abuziv, deoarece legiuitorul nu a interzis o asemenea prevedere, neexistand norme de drept imperative care sa-l impiedice pe finantator sa le solicite.

In aceeasi ordine de idei, interpretarea unor instante de judecata cu privire la art. 15 din Ordonanta nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing, in sensul ca nu ar rezulta din lege obligatia consumatorului de a restitui si ratele de leasing dupa restituirea bunului, este una nelegala, care excede prevederilor legale si principiilor de drept.

b) O clauza contractuala poate fi considerata abuziva, daca indeplineste conditiile prevazute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 : „O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor”.

Asadar, pentru ca o clauza contractuala sa fie considerata abuziva, trebuie indeplinite, cumulativ, doua conditii:

– Lipsa negocierii clauzei respective;

– Clauza trebuie sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor contractante;

In ceea ce priveste lipsa negocierii clauzelor contractuale, finantatorul este pus intr-o situatie dezavantajoasa, deoarece legiuitorul impune acestuia sa dovedeasca caracterul negociat al clauzei, ceea ce, de cele mai multe ori, este practic imposibil.

In schimb, cu privire la dezechilibrul semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor contractante, pe care clauza atacata trebuie sa-l produca, sarcina probei revine consumatorului.

Trebuie retinuta precizarea legiuitorului, anume clauza contractuala trebuie sa creeze, nu orice dezechilibru, ci unul semnificativ, fiind o condiție esentiala pentru constatarea caracterului abuziv al acesteia.

La analizarea caracterului abuziv trebuie avut in vedere si dispozitiile art. 10 lit. f din Ordonanta nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing, unde se prevede ca utilizarorul se obliga „sa isi asume pentru intreaga perioada a contractului, in lipsa unei stipulatii contrare, totalitatea obligatiilor care decurg din folosirea bunului direct sau prin prepusii sai, inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite, si continuitatea platilor cu titlu de rata de leasing pâna la achitarea integrala a valorii contractului de leasing”;

Asadar, legea speciala in materie de leasing, obliga consumatorul sa achite integral valoarea contractului.

La momentul incheierii contractul de leasing, consumatorul beneficiaza de o finantare, pe care trebuie sa o restituie prin plata unor rate de leasing, compuse din capital si dobanda. Orice contract de leasing are o valoare care se stabileste la momentul semnarii contractului, astfel incat consumatorul cunoaste, dincolo de orice dubiu, suma pe care acesta trebuie sa o restituie.

De asemenea, valoarea contractului este negociata de catre consumator, deoarece reprezinta finantarea pe care a solicitat-o in vederea folosirii unui bun, finantatorul neavand nicio o implicare in acest sens.

La analizarea clauzelor contractuale, prin prisma Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, trebuie avute in vedere drepturile si obligatiile partilor, precum si existenta unei corelatii intre acestea, in care trebuie mentionat efortul finantatorului de a avansa integral suma de bani catre furnizorul bunului, in vederea achizitionarii acestuia, pentru a fi pus la dispozitia consumatorului, cu titlu de folosinta, avand posibilitatea de a dobandi dreptul de proprietate, cu speranta legitima de a obtine restituirea investitiei, prin intermediul ratelor de leasing ce trebuiau achitate.

Pe de alta parte trebuie avut in vedere, la analizarea clauzelor abuzive, si motivul incetarii contractului, avand in vedere ca rezilierea intervine din culpa exclusiva a consumatorului, pentru neexecutarea obligatiilor contractuale, care au dus in final la esecul intregii operatiuni de finantare, fapt ce a dus la inregistrarea unui prejudiciu evident pentru finantator.

Singura situatie care ar putea atrage caracterul abuziv al unei clauze din contractul de leasing, atunci cand finantatorul solicita restituirea intregii finantari, respectiv si a ratelor de leasing datorate dupa restituirea bunului, ar fi existat daca, dupa rezilierea contractului, societatea de leasing doreste recuperarea acestor sume, fara sa scada suma obtinuta in urma valorificarii bunului catre o terta persoana, consumatorul urmand sa suporte diferenta.

O asemenea situatie, ar fi reprezentat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor contractante, reprezentand o imbogatire fara justa cauza a finantatorului.

Atata timp cat din suma solicitata de finantator, a fost scazuta suma obtinuta in urma valorificarii bunului catre o terta persoana, consumatorul urmand sa plateasca doar diferenta, cand aceasta exista, clauzele contractului de leasing, nu pot avea un caracter abuziv, deoarece nu creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor contractante, indiferent daca au fost sau nu negociate.

In acest sens, a se vedea Sentinta civila nr. 6662/10.04.2013, pronuntata intr-un dosar de pe rolul Judecatoriei Ploiesti, Sentinta civila nr. 7296/09.05.2013, pronuntata intr-un dosar de pe rolul Judecatoriei Iasi si Sentinta civila nr. 15773/300/2013, pronuntata de catre Judecatoria Sector 2 Bucuresti, prin care au fost respinse cererile de constatare a caracterului abuziv al unor clauze inserate in contractele de leasing, care permiteau finantatorului sa solicite si ratele de leasing pentru perioada in care bunul nu mai era folosit de consumator, motivat de faptul ca, nu s-a dovedit existenta unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor contractante.

3. Finantatorul are dreptul de a solicita valoarea contractului, indiferent daca consumatorul nu mai foloseste bunul folosit in sistem leasing.

Prin incheierea unui contract de leasing, consumatorul primeste cu titlu de finantare o suma de bani, ce trebuie restituita prin achitarea unor rate de leasing lunare.

Aceasta finantare trebuie recuperata in totalitate de la consumator, in caz contrar, pentru finantator ar fi o pierdere evidenta, sens in care activitatea economica nu se justifica.

Codul Civil recunoaste dreptul creditorului de a solicita restul ratelor de leasing ce nu au fost achitate, dupa restituirea bunului, plecand de la un principiu ce da dreptul creditorului sa-si recupereze prejudiciul efectiv suferit (capitalul nerecuperat) si beneficiul nerealizat (dobanda nerecuperata), urmare a neexecutarii culpabile a obligatiilor contractuale de catre consumator.

Art. 1084 C.civ. vechi : „Daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit si beneficiul de care a fost lipsit, afara de exceptiile si modificarile mai jos menționate.”

Art. 1085 C.civ. vechi : „Debitorul nu raspunde decat de daunele-interese care au fost prevazute sau care au putut fi prevazute la facerea contractului, cand neindeplinirea obligatiei nu provine din dolul sau.”

Art. 1086 C.civ. vechi : „Cand conventia cuprinde ca partea nu va executa va plati o suma oarecare drept daune-interese, nu se poate acorda celeilalte parți o suma nici mai mare nici mai mica.”

Art. 1087 C. civ. Vechi : „Când conventia cuprinde ca partea care nu va executa va plati o sumă oarecare dreptul daune-interese, nu se poate acorda celeilalte parți o suma nici mai mare nici mai mica”.

Ratele de leasing trebuie restituite in totalitate, acestea reprezentand finanțarea acordata si, prin urmare, prin neachitarea lor, prejudiciul inregistrat de finantator este evident.

Acest principiu a fost preluat și de Noul Cod Civil.

Art. 1.531 NCC : „Creditorul are dreptul la repararea integrala a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutarii”.

„Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferita de creditor si beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea intinderii prejudiciului se tine seama si de cheltuielile pe care creditorul le-a facut, într-o limita rezonabila, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.”

In concluzie, obligarea consumatorului sa restituie valoarea contractului de leasing, indiferent daca mai foloseste sau nu bunul, cu indeplinirea conditiilor aratate mai sus, este in deplina concordanta cu Codul Civil Roman, fiind exclusa incidenta Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive.

Incheiem cu un citat din considerentele Sentintei civile nr. 8096/07.06.2012, pronuntata de catre Judecatoria Brasov :
” In treacat fie spus, oricine, oricand, ar putea invoca necunoasterea legii ori greutatea de a citi ori de a vedea, ori necunoasterea limbii romane (juridice ori nu), daca acestea ar fi motive de nulitate si ar determina nerespectarea unui contract.”

Cristina Cornaci