Doctrina juridica a definit actiunea pauliana ca fiind acea actiune prin care creditorul reclamant urmareste ca anumite operatiuni juridice, incheiate in frauda sa de debitorul sau cu tertii, sa fie declarate inopozabile fata de el. Fiind una din institutiile importante ale dreptului obligatiilor civile, aceasta se regaseste in toate sistemele de drept de sorginte romana.

In dreptul roman, actiunea pauliana (revocatorie) isi gaseste reglementarea la art. 975 – art. 976 din Codul civil din 1864 (Codul civil anterior), respectiv la art. 1562 – art. 1565 din Codul civil din 2009 (Noul Cod civil).

In ambele reglementari, aceasta institutie se contureaza ca o actiune personala si nu reala, deoarece creditorul care o exercita invoca un drept al sau propriu, de a urmari intregul patrimoniu al debitorului. In Codul Civil anterior natura juridica a actiunii nu a fost precizata, ceea ce a dat nastere unor controverse, fiind interpretata fie ca actiune in nulitate, fie ca actiune in raspundere delictuala sau in inopozabilitate. Noul Cod civil transeaza aceasta controversa, la art. 1565 fiind precizat clar efectul acestei actiuni ca fiind inopozabilitatea actului atacat, fata de creditorul care a introdus actiunea, precum si fata de ceilalti creditori ce au intervenit in cauza. Astfel, creditorul va putea urmari bunul, ca si cum nu ar fi iesit niciodata din patrimoniul debitorului sau.

In viziunea Codului civil anterior, efectele actiunii pauliene erau determinate de natura sa juridica, in privinta careia legea era lacunara, ramanand doctrinei si jurisprudentei sarcina de a o lamuri. Reglementarea actuala este mult mai clara, fiind precizate efectele actiunii fata de tertul dobanditor, fata de debitor si fata de ceilalti creditori ai debitorului.

Fata de tertul dobanditor, principalul efect il constituie revocarea actului fraudulos. Ca urmare a revocarii, creditorul va putea urmari bunul ca si cum niciodata nu ar fi iesit din patrimoniul debitorului sau, revocarea fiind retroactiva. Astfel, admiterea actiunii pauliene indisponibilizeaza bunul pana la incetarea executarii silite a creantei pe care s-a intemeiat actiunea pauliana. Desigur, tertul dobanditor are dreptul de a salva actul fraudulos si a de a pastra bunul, platind creditorului creanta, eventualele dobanzi si cheltuielile efectuate de creditor pentru recuperarea creantei sale.

Fata de debitor, efectele actiunii pauliene sunt guvernate de caracterul relativ al acesteia, ceea ce inseamna ca actul incheiat de debitor este revocat partial, in masura satisfacerii creantei, revocarea actului insemnand de fapt inopozabilitatea fata de creditorul ce a intentat actiunea.

Fata de ceilalti creditori, actul fraudulos continua sa isi produca efecte. Caracterul relativ al actiunii pauliene determina ca admiterea acestei actiuni sa nu isi produca efecte decat fata de creditorul ce a intentat actiunea, precum si fata de cei care au intervenit in cauza. Numai fata de creditorii ce au fost parti in actiunea revocatorie actul este revocat, iar bunul instrainat se intoarce in patrimoniul debitorului pentru a fi urmarit si executat chiar si in mainile tertului dobanditor, ca si cand nu ar fi iesit nicioada din patrimoniul debitorului. Astfel, creditorul diligent, care a introdus actiunea pauliana, si creditorii intervenienti isi vor satisface creanta, in timp ce ceilalti creditori vor fi nevoiti sa introduca actiuni proprii si sa se multumeasca cu ce ramane dupa urmarirea primului creditor.

In concluzie, Noul Cod civil a clarificat natura juridica si efectele actiunii pauliene, stabilind ca este o actiune in inopozabilitate si preluand modelul actiunii revocatorii din Codul civil din Quebec.

Avocat Madalina Ionescu (fosta Moianu)